de Simona Soare Ghișea şi Daniel Şuta
Considerată o adevărată pacoste de agricultori, pălămida (cirsium arvense) este totuși folosită de mii de ani în medicina populară. În țara noastră, planta poate fi culeasă în perioada de înflorire, din iunie și până la începutul toamnei, și este eficientă, printre altele, în tratarea varicelor. Aceasta are proprietăți astringente, tonice și diuretice, cercetările științifice confirmând calitățile sale terapeutice redutabile.
De ajutor în tratarea edemelor
Deși este catalogată drept o buruiană care crește pe marginea drumului și în culturile agricole, puțini știu că pălămida este utilizată pentru tratarea varicelor și a edemelor. Din planta întreagă, cu rădăcină cu tot, tocată mărunt, se prepară un decoct. Planta se fierbe la foc mic, timp de aproximativ o oră, şi ceaiul se lasă acoperit pentru alte patru ore. În decoctul răcit, se înmoaie fâşii de țesătură naturală, nevopsită, care se aplică pe picioare. Lichidul nu se stoarce. Peste pansament se leagă celofan şi un fular de lână și se stă astfel timp de două-patru ore. Decoctul de pălămidă este util și în combaterea seboreei, o afecțiune a pielii provocată de secreția crescută de sebum a glandelor sebacee. Peste o lingură cu rădăcină de plantă tocată se toarnă o cană cu apă clocotită și se fierbe la foc mic, timp de 40-60 de minute. După ce se răcește, se tamponează zona afectată. Preparatul poate fi aplicat și pe păr, la finalul băii, dacă vă confruntați cu problema scalpului gras.
Foarte utilă în dischinezia biliară
Rădăcina pălămidei conține insulină, tanin, ulei volatil, săruri minerale, rezine. Remediile realizate pe baza acestei plante au efecte antiinfecțioase, stomahice, diuretice, sudorifice. Pălămida ajută la mărirea cantității de urină eliminată, contribuind la detoxifierea organismului. Infuzia combinată de pălămidă este recomandată și în caz de paraziți intestinali, enterocolite, afecțiuni ale aparatului respirator și dischinezie biliară. Remediul se prepară simplu. O lingură cu plantă mărunțită se adaugă la 250 ml apă rece, se lasă la macerat la temperatura camerei, de seara până dimineața, și se filtrează. Planta rămasă este acoperită cu apă și se fierbe la foc mic, timp de cinci minute. Preparatul se lasă la răcit acoperit cu un capac, se filtrează și se combină cu ceaiul obținut prin macerare. Amestecul se bea pe parcursul unei zile. Pentru prepararea tincturii de pălămidă, este nevoie de 50 g plantă mărunțită la 250 ml alcool alimentar de 70 g. Se lasă la macerat 14 zile, într-o sticlă închisă etanș și se agită zilnic. Se ia o linguriță cu tinctură, diluată în puțină apă, de trei ori pe zi, înainte de mese. Planta se consumă doar la recomandarea specialistului, deoarece supradozajul și extractul din frunze pot produce inflamații și iritații.
Este folosită în bucătăria altor popoare
Oricât de ciudat ar părea, pălămida este prezentă în bucătăria internațională. Tulpina acestei plante poate depăși 1,5 metri înălțime, iar rizomul este adânc înrădăcinat. În anumite zone din Statele Unite ale Americii și Canada se consumă tulpinile și frunzele. Momentul prielnic pentru recoltarea tulpinilor este atunci când mugurii florali se formează, dar nu sunt încă deschiși. Tulpinile curățate pot fi gătite la abur, coapte sau fierte. Aroma pălămidei este similară cu cea a anghinarei. După ce sunt îndepărtați spinii, frunzele se spală, se fierb și pot fi gătite sub formă de piure. De asemenea, rădăcinile plantelor tinere se pot consuma crude sau preparate termic. Cu toate acestea, din cauza gustului neagreat de unele persoane, ele se utilizează doar în amestec cu alte legume. Totuși, în țara noastră, pălămida a fost prea puțin cercetată și nu este folosită în scop culinar. Astfel, planta trebuie consumată cu precauție, doar sub supravegherea unui fitoterapeut.