de Ana Trifan
Lumânărica este o plantă erbacee cu un conţinut bogat în vitaminele A, D şi complexul B, fier, potasiu, magneziu şi sulf. Are proprietăţi narcotice, fără să fie otrăvitoare sau să dea dependenţă. Frunzele au proprietăţi antibiotice şi conţin taninuri, cunoscute pentru calitatea lor de a reduce febra. Opreşte tusea
Lumânărica este cunoscută ca un remediu sigur împotriva tusei, fiind un bun expectorant şi tonic pentru plămâni. Infuzia din frunze este ideală în acest sens. Beţi minimum două căni cu ceai. Frunzele proaspete pot fi dumicate şi apoi înghiţite. Gustul nu este neplăcut, iar firişoarele ca de păr din frunze s-ar putea să vă irite gâtul. Dacă înghiţiţi frunzele fără să le mestecaţi, efectul lor va scădea. Astmaticii pot opri crizele dumicând o bucată de frunză de lumânărică. Această plantă are un efect sedativ mediu asupra plămânilor, relaxând uşor brohiile. Indienii obişnuiesc să facă un amestec din frunze de lumânărică şi alte diverse plante, apoi îl fumează, ca leac pentru vindecarea astmului şi a bronşitelor.
Infuzia din frunze uscate de lumânărică vă va ajuta să scăpaţi de diaree şi poate fi folosită în comprese pentru calmarea durerilor produse de hemoroizi.
„Amorţeşte” durerile de urechi
Florile de lumânărică au un efect calmant şi sedativ mai puternic decât al frunzelor. Acestea trebuie culese cu multă grijă, alegându-se numai partea superioară, ce este acoperită complet de flori galbene şi de boboci. După ce aţi recoltat florile, lăsaţi-le un timp pentru a scăpa de gândacii ce se găsesc în ele. Apoi vă veţi putea prepara un minunat ulei de lumânărică. Acesta este un anestezic foarte bun în cazul durerilor de urechi. Mai întâi, încălziţi uşor uleiul, apoi introduceţi-l în canalul urechii. Pentru un efect antiviral şi antimicrobian mai bun, striviţi un căţel de usturoi şi adăugaţi-l în ulei. Uleiul folosit în varianta fără usturoi este un bun cicatrizant şi dezinfectant, aşa că îl puteţi aplica şi pe răni.
Infuzie pentru diminuarea transpiraţiei
Frunzele proaspete de lumânărică se fierb, iar infuzia rezultată poate fi folosită pentru a reduce transpiraţia în diverse zone ale corpului şi pentru a grăbi cicatrizarea rănilor.
La sfârşitul primului an de viaţă al plantei, rădăcina acesteia poate fi utilizată, sub formă de infuzie sau de extract, ca tonic pentru vezica urinară.
Pentru a prepara infuzia de lumânărică puneţi 250 ml de apă la fiert. Când apa este aproape de a da în clocot, luaţi-o de pe foc şi adăugaţi una-două linguriţe cu plantă. Lăsaţi 15 minute, apoi strecuraţi printr-o sită fină. Îndulciţi cu miere de albine.