de Călin Popa şi Gabriela Comşa
Amară, cu un gust înțepător, cervana este o plantă medicinală uimitoare, care se adresează unor afecțiuni foarte complexe și are calități terapeutice care au fost certificate de oamenii de știință.
Are calităţi antimicrobiene
Cervana este cunoscută și apreciată de secole, fiind de folos încă din secolul al XIV-lea suferinzilor de tuberculoză. Apoi a trecut Oceanul odată cu primii emigranți. Poporul american a folosit acest vindecător încă de la formarea sa, planta fiind prin tradiție utilizată în probleme respiratorii și pentru combaterea febrei și a palpitațiilor inimii. Totodată, pentru că are capacitatea de a atenua schimbările dese de dispoziție și nervozitatea, cervana este de folos împotriva simptomelor premenstruale. Pe de altă parte, planta are calități antimicrobiene, antioxidante, antiinflamatoare, ceea ce o recomandă în tratarea unor afecțiuni digestive, cum este diareea, precum și împotriva problemelor de circulație sangvină. Potrivit American Academy of Restorative Medicine, cervana este sigură în utilizare în doze de până la 400 miligrame, de două ori pe zi.
Calmează sevrajul generat de renunțarea la alcool
În același timp, planta folosită pentru calmarea sevrajului generat de renunțarea la alcool a devenit un reper important de cercetare și pe direcția afecțiunilor tiroidiene. Oamenii de știință au legat, în timp, calitățile cervanei de proprietatea de a se constitui într-un adjuvant în boala Grave, afecțiune a glandei tiroide, și în general în cazurile de hipertiroidie, care au ca simptome principale tremurul corpului, anxietatea și insomnia, arată publicația „Restorative Medicine”. Testele pe subiecți umani au evidențiat ameliorarea acestor manifestări clinice în cazul pacienților cărora li s-a administrat extract de cervană, grație prezenței în plantă a acizilor rozmarinic, litospermic și clorogenic. La recomandarea și sub supravegherea specialistului, planta se administrează sub formă de infuzie preparată din două lingurițe cu cervană uscată la o cană cu apă clocotită. Se strecoară după zece minute și se consumă o repriză pe zi, timp de maximum trei săptămâni.
Cervana nu este indicată femeilor însărcinate, mămicilor care alăptează și persoanelor care suferă de diabet, întrucât planta interferează cu medicația care reglează nivelul de zahăr din sânge
Favorizează relaxarea sistemului nervos
Mai multe cercetări recente au pus în evidență impactul preparatelor pe bază de cervană asupra sistemului nervos, pe care îl relaxează și îl destresează. În același timp, extractele din plantă s-au dovedit benefice în calmarea mai multor tipuri de dureri și, de asemenea, în atenuarea acceselor violente de tuse. Prin conținutul de alcaloizi, cumarină, compuși fenolici, flavonoide, minerale, uleiuri esențiale și volatile, cervana combate hemoragiile moderate la nivelul plămânilor, rinichilor sau stomacului. În același timp, extern, cervana se poate dovedi eficientă împotriva rănilor superficiale sau a hemoragiilor moderate, iar infuzia de plantă vindecă ulcerele bucale, notează verywellhealth.com. Planta se folosește sub formă de comprese sau ca ulei ori alte produse care au cervana ca ingredient și care se găsesc în magazinele cu profil naturist.