Main menu

header

842 7 2de Călin Popa şi Carmen Bădulescu

Una dintre cele mai prețuite plante din lume, forsiția, supranumită și „ploaia de aur”, este mult mai mult decât un spectacol de flori galbene, este și un vindecător natural care are un renume ce vine din urmă cu mii de ani.

Întăreşte sistemul imunitar

În medicina naturistă chineză, forsiția este considerată una dintre cele 50 de ierburi fundamentale şi este folosită de peste 4.000 de ani în diverse terapii. De pildă, planta a fost înregistrată din cele mai vechi timpuri pentru beneficiile în tratarea stărilor febrile şi a frisoanelor. Pe această direcție, cercetările moderne au confirmat pe deplin această tradiție, punând în evidență principiile antiseptice ale plantei. În aceste condiții, forsiția este recomandată în tratamentul bronşiolitei (afecțiune virală ce apare la copiii sub 2 ani și induce inflamația celor mai mici căi respiratorii, ce conduc aerul în plămâni), amigdalitei, durerilor în gât și febrei. Infuzia de frunze de forsiția, prin substanţele pe care le conţine (tanin, clorofilă, flavonoide, acid salicilic), are efecte febrifuge. Pentru prepararea ceaiului, se folosesc frunze şi flori uscate combinate, câte două linguriţe la o cană cu apă clocotită. Se pot bea două reprize pe zi. În același timp, potrivit literaturii de specialitate, studii recente au pus în evidență faptul că preparatele pe bază de plantă au efect de stimulare a sistemului imunitar, notează insider.com.

Acționează împotriva virusului H1N1

În medicina tradiţională sunt folosite de la forsiția fructele uscate, frunzele, tulpina şi rădăcinile. Din acestea se prepară ceai, extract, ulei esenţial, esenţă, suc, decoct. Fructele conţin fitoestrogeni, flavonoide, triterpenoide. Pe parcursul unor cercetări extinse derulate în ultima perioadă, s-a pus în evidență faptul că fructele uscate ale plantei au proprietăți antibacteriene și implicit capacitatea de a combate bacterii periculoase, inclusiv Staphylococcus aureus și E.coli. În același timp, preparatele pe bază de plantă sunt renumite pentru proprietățile antivirale, demonstrând acțiune împotriva virusului gripei și a H1N1, notează publicația „Integrative Biology”. Totodată, forsiția are un renume consolidat pe direcția acțiunii benefice în cazuri de dezechilibre digestive și intestinale. Potrivit rezultatelor unor cercetări citate de revista de specialitate „Journal of Ethnopharmacology”, planta este de ajutor în cazuri de colită și alte afecțiuni care implică inflamațiile tractului digestiv, inclusiv ulcere.

„Grație acestor proprietăți antibacteriene, antiinflamatoare și antivirale, forsiția este studiată în prezent pentru tratarea anumitor tipuri de cancer“ (Deborah Ann Ballard, clinica Duke Integrative Medicine, Carolina de Nord, SUA)

Reduce pigmentarea facială

Acidul oleanolic pe care îl conţine forsiția ajută la protejarea inimii, în primul rând grație proprietății de a scădea tensiunea arterială. Lipsită de toxicitate și cu o acțiune blândă, planta poate fi utilizată împotriva stărilor de anxietate și palpitațiilor generate de emoții puternice. Extern, decoctul de flori de forsiția este o excelentă loțiune naturală, care, folosită de două ori pe zi pentru clătirea tenului, contribuie semnificativ la reducerea pigmentării faciale, a acneei și a ridurilor.