de Ștefania Băcanu şi Adrian Barna
Jiaogulan, numită și planta nenumirii, este cunoscută drept secretul longevității în China, țara unde a și fost descoperită, grație conținutului de antioxidanți, acidului cafeic, seleniului și calciului, de șase ori mai puternici decât cei din compoziția ginsengului. În scop medicinal, se utilizează frunza, sub formă de infuzie, macerat sau tinctură.
Reduce colesterolul
Cu siguranță v-ați gândit cel puțin o dată la nemurire, la posibilitatea de a trăi cât mai mult timp, sănătoși și plini de viață. Ei bine, chinezii se pare că au găsit soluția. Este vorba despre jiaogulan, planta vieții veșnice, așa cum mai este numită, sau planta imortalității. Nu știm dacă trăiesc mai mult, dar, potrivit studiilor, își duc zilele mult mai sănătoși, grație consumului de jiaogulan. Planta-minune este utilizată de sute de ani pentru reducerea colesterolului, scăderea tensiunii arteriale, stimularea sistemului imunitar și creșterea rezistenței la stres. Se recomandă ceaiul sau infuzia, cum preferați. Luați 20-25 g plantă și le adăugați la 300 ml apă clocotită. Acoperiți vasul și, după 10-15 minute, puteți consuma ceaiul. Ar fi bine să beți minimum o cană pe zi, timp de 30 de zile, fără întrerupere. De asemenea, consumul regulat îmbunătățește memoria, ajută în tratarea aterosclerozei, a stărilor de nervozitate, a episoadelor de insomnie și în caz de infla- mație gastrointestinală. Pentru calmarea spasmelor abdominale se poate utiliza și cataplasma din frunzele plantei. Este nevoie de ele verzi, foarte bine bătute, ca să devină suculente. Se așază pe zona cu probleme, se lasă 30-40 de minute să acționeze și durerea dispare imediat.
Combate bolile de ficat
Jiaogulan poate preveni sau poate trata bolile cardiovasculare, diabetul, afecțiunile respiratorii, gastrita cronică și reduce obosela fizică și psihică. Tot chinezii susțin că planta-minune ajută organismul să reziste în situații de stres și chiar în depresii severe. Se poate administra sub formă de tinctură preparată din 30 g plantă, peste care se adaugă 350 ml alcool de 40 de grade. Se închide recipientul și se lasă la macerat patru-cinci zile. După, se strecoară și soluția obținută se consumă în fiecare dimineață, pe stomacul gol, câte o linguriță, 10-12 zile. În cazuri mai dificile, este necesar tratamentul prelungit, cel puțin o lună. Tot tinctura este remediul potrivit pentru prevenția bolilor de ficat gras nonalcoolic, care se consumă în două cure pe an, primăvara și toamna, a câte 30 de zile fiecare. Chinezii folosesc jiaogulanul și în alimentația zilnică. Frunzele, ușor amărui, dar puternic aromate, sunt preferate în prepararea salatelor, alături de legume și semințe de tot soiul.
Jiaogulan scade tensiunea arterială mare, dar crește și nivelul, acolo unde este cazul
Opreşte căderea părului
Planta nemuririi se folosește și în cosmetică, mai ales în tratamentele faciale. De exemplu, este un remediu excelent pentru eliminarea cearcănelor și a pungilor de sub ochi. Se pun comprese sterile înmuiate în ceai mai concentrat, pentru ca efectul să fie mai rapid. De regulă, tratamentul se recomandă seara, dar mai ales dimineața, când umflăturile de sub ochi sunt mai pronunțate. De asemenea, în combinație cu mesteacăn, ceaiul din frunze de jiaogulan oprește și previne căderea părului. Puneți la fiert câte 20 g din fiecare plantă într-un litru de apă, și clătiți-vă părul după fiecare spălare, cel puțin două luni întregi.