de Călin Popa şi Carmen Bădulescu
Flori minunate, care înveselesc orice grădină cu nuanța lor orange plină de viață, crăițele au fost folosite din cele mai vechi timpuri împotriva unei game extinse de afecțiuni, interne și externe.
Atenuează simptomele colonului iritabil
Medicina tradițională a documentat utilizarea crăițelor încă din secolul al XI-lea, petalele florilor aurii fiind puse în supă pentru atenuarea suferințelor digestive. Cercetările moderne au confirmat numeroase proprietăți medicinale ale acestei flori atât de prețuite, grație prezenței în plantă a antioxidanților și uleiurilor volatile. Pe lângă perpetuarea direcției de utilizare digestivă a crăițelor, care au capacitatea de a atenua simptomele de colon iritabil, gastrita, refluxul acid sau crampele, literatura de specialitate menționează în dreptul acestei plante și acțiunea de stimulare a sistemului imunitar. Planta se poate utiliza sub formă de picături sau de extract, care se procură din magazinele cu profil naturist, având efect, de asemenea, împotriva tusei și febrei.
Apără organismul de acțiunea nocivă a bacteriilor și virusurilor
Potrivit unor studii extinse, crăițele au în compoziție numeroși compuși care asigură protecția ficatului. În același timp, preparatele pe bază de plantă scad inflamațiile și, prin intermediul antioxidanților, combat efectele radicalilor liberi. Extractul de crăițe, administrat la recomandarea și în dozele prescrise de specialist, previn deteriorarea celulară, combat stresul oxidativ și apără organismul de acțiunea nocivă a bacteriilor și virusurilor. În plus, calitățile de antispasmodic ale plantei au efect împotriva spasmelor musculare și a durerilor menstruale, prin îmbunătățirea circulației sangvine în zona afectată, notează draxe.com. Ceaiul de crăițe se prepară din o linguriță cu plantă la 250 ml apă. Se lasă la infuzat 15 minute, apoi se poate consuma.
Redutabile împotriva infecțiilor urechii
Crăițele sunt unele dintre cele mai renumite plante dezinfectante din natură. Ca urmare, utilizarea lor împotriva unui mare număr de afecțiuni externe are un renume consolidat. Astfel, preparatele pe bază de crăițe sunt de ajutor împotriva infecțiilor pielii, ale cavității orale și ale sistemului genital. De pildă, potrivit rezultatelor unor cercetări recente, crema cu crăițe vindecă în câteva zile iritația de scutec a bebelușilor. De asemenea, cercetări extinse au relevat capacitatea extractului de crăițe de a trata infecțiile urechii. Se pot picura în urechea bolnavă câteva picături cu extract de plantă, având ca efecte diminuarea cantității bacteriilor, scăderea inflamației și ameliorarea durerii. Potrivit cercetărilor, în unele cazuri, tratamentul cu plantă se poate dovedi suficient, nemaifiind nevoie de antibiotic.
Crăiţele sunt studiate din perspectiva capacităţii de a scădea efectele chimioterapiei
Refac pielea după intervenţii chirurgicale
Rezultatele unor experimente pe animale de laborator au evidențiat capacitatea crăițelor de a trata conjunctivita și, în același timp, de a proteja ochii de daunele provocate de razele UV. În plus, grație proprietăților antibacteriene, crăițele contribuie semnificativ la vindecarea rănilor, combătând proliferarea bacteriilor. Studii internaționale au evidențiat faptul că planta contribuie la vindecarea țesuturilor afectate și stimulează producerea de colagen, ceea ce reface rapid pielea, inclusiv după intervenții chirurgicale.