Main menu

header

846 6 1de Ştefania Băcanu și Claudia Mîţoi

Uleiul de borago, care se mai numeşte şi ulei de limba mielului, este un produs 100% natural care aduce numeroase beneficii pentru organism, dar mai ales pentru pielea afectată, cu tendfinţe de uscare şi îmbătrânire prematură. Datorită proprietăţilor sale antiinflamatorii şi antioxidante, uleiul de borago este folosit în medicina naturistă pentru tratarea unei game largi de afecţiuni, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung.

Face minuni în urticarie

Bogat în acizii graşi esenţiali Omega 3, Omega 6, uleiul de borago, obţinut pe cale naturală din planta cu acelaşi nume, este utilizat cu succes în tratamentele corporale şi faciale, iar rezultatele uimitoare se pot observa încă de la primele utilizări. Este considerat un ingredient de bază în industria cosmetică, pentru că nu conţine coloranţi chimici sau arome, şi nici nu este diluat cu vreo altă substanţă. Astfel, utilizat regulat, uleiul de borago tratează uscăciunea pielii, o regenerează şi îi îmbunătăţeşte vizibil aspectul. Se recomandă aplicarea pe pielea umedă, imediat după duş, în fiecare zi, prin masare, până când este absorbit în totalitate. Veţi observa schimbare de la prima utilizare, dar e nevoie să continuaţi ritualul, până când pielea îşi va recăpăta textura în totalitate. De asemenea, în cazul urticariei, a mâncărimilor neplăcute sau a inflamaţiilor provocate de soare, uleiul de borago face minuni. La fel, aplicaţi-l în palme şi masaţi zonele cu probleme, uşor, fără să agresaţi pielea, până se absoarbe complet, şi nu clătiţi. Datorită proprietăţilor antiinflamatorii, uleiul de borago poate fi utilizat şi în tratarea durerilor musculare, provocate de întinderi sau contracturi, precum şi a celor cauzate de artrită. Se recomandă masajul zonelor inflamate, ori de câte ori este nevoie.

Stimulează creşterea părului

Chiar dacă a fost creat special pentru piele, uleiul de borago este foarte eficient şi în tratamentele capilare, îndeosebi, cele care opresc căderea şi ruperea firului de păr. Puteţi face o mască din două linguri cu ulei de borago, o lingură cu ulei de avocado şi un gălbenuş. Le amestecaţi bine şi compoziţia o aplicaţi pe toată suprafaţa scalpului. Acoperiţi-vă, apoi, capul cu un prosop şi lăsaţi să acţioneze două-trei ore, după care, spălaţi-vă părul normal. Repetaţi procedura cel puţin o dată pe săptămână, timp de trei luni. Veţi observa că părul dumneavoastră se va regenera şi căderea va fi stopată.

Are efect cicatrizant

Cel puţin trei femei din zece au avut probleme cu exfolierea şi ruperea unghiilor. Pe vremuri, acestea foloseau ulei de floarea-soarelui încins, pentru a le ajuta să crească sănătoase. Ei bine, acel remediu este de domeniul trecutului, deoarece uleiul de bora- go protejează şi ajută unghia fragilă care se rupe uşor, este afectată de un lac de proastă calitate sau de soluţiile de curăţare. Aşa că, aplicaţi uleiul de borago direct pe unghiile casante, cu tendinţa de rupere, pentru că le întăreşte, le redă aspectul sănătos şi vă puteţi bucura de ele mult timp. Şi în tratamentele faciale face minuni, ajută la estomparea ridurilor şi la împiedicarea apariţiei altora. Preparaţi o mască dintr-o linguriţă cu ulei de borago şi una cu miere. Amestecaţi până devine omogenă, apoi aplicaţi-o pe faţă. Lăsaţi-o să acţioneze 30 de minute şi clătiţi. Pielea va rămâne curată şi hidratată şi, în timp, ridurile nu vor mai fi atât de vizibile. Să nu uităm şi de efectul cicatrizant al uleiului de borago, care ajută la vindecarea anumitor cicatrici, leziuni sau răni existente la nivelul pielii, cauzate de afecţiuni agresive precum eczemele, acneea ori psoriazisul. Nu dă reacţii adverse şi poate fi aplicat în siguranţă, fiind extrem de sănătos, hidratant şi potrivit pentru orice vârstă.

Protejează pielea bebeluşilor, predispusă la iritaţii şi mâncărimi din cauza pamperşilor

Fiind un produs delicat şi 100% natural, poate fi folosit şi pe pielea sensibilă a bebeluşilor, predispusă la iritaţii şi mâncărimi din cauza pamperşilor. Aplicaţi uleiul de borago, masaţi-i pe toate zonele iritate şi veţi observa cum roşeaţa începe să dispară, iar usturimile sunt calmate instant. În acelaşi timp, utilizat frecvent, hidratează în profunzime. De asemenea, puteţi aplica uleiul de borago şi pe scalpul bebeluşilor, predispus la coji şi cruste, pentru că hidratează în profunzime şi previne formarea altora noi.

Pont. Uleiul de borago vă ajută să vă recuperaţi după antrenamentele sportive solicitante, pentru că are un efect relaxant asupra corpului şi măreşte nivelul de energie, atunci când vă simţiţi epuizaţi.

Cu un conţinut ridicat de acizi graşi în componenţă, uleiul de borago protejează eficient pielea împotriva radiaţiilor UV, a stresului şi a poluării, factori dăunători la care ne expunem pielea, zilnic

Ajută la vindecarea infecţiilor respiratorii

Nu demult, specialiştii au descoperit că uleiul de borago ajută la îmbunătăţirea funcţiei plămânilor, inclusiv la pacienţii cu infecţii respiratorii. Astfel, o linguriţă cu ulei de borago, luată dimineaţa şi seara, după masă, timp de zece zile, ajută la accelerarea timpului de vindecare asociat cu tuse, răceală sau gripă şi reduce inflamaţia amigdalelor, ce poate agrava simptomele respiratorii. De asemenea, uleiul de borago scade tensiunea arterială şi o menţine la un nivel normal, tratează depresia şi scade eficient nivelul de stres şi de agitaţie. Masaţi-vă uşor fruntea, tâmplele şi ceafa, cu mişcări circulare, fără să puneţi presiune. Efectul se va simţi în scurt timp, iar dacă vă veţi face un astfel de ritual, în fiecare seară, înainte de somn, măcar cinci-şase zile, rezultatele vor fi pe termen lung. Consumul de ulei de borago scade nivelul colesterolului şi elimină zahărul din sânge. Adică, este indicat persoanelor care suferă de diabet. Este recomandat să faceţi o cură de zece zile, câte o linguriţă cu ulei, în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, şi să repetaţi după o pauză de aproximativ o lună.

Susţine persoanele care vor să slăbească

Tot uleiul de borago susţine dietele şi persoanele care vor să scadă în greutate, pentru că împiedică acumularea de grăsimi corporale şi le dizolvă depozitele. Mai exact, un consum regulat duce la o acumulare mai mare de grăsime brună, adică bună, şi mai puţină grăsime albă, adică rea. Acest lucru este benefic, pentru că oamenii de ştiinţă cred că oamenii slabi tind să aibă mai multă grăsime brună decât supraponderalii sau obezii, şi că ar putea acţiona mai mult ca un muşchi, altfel decât în cazul grăsimilor albe.