Main menu

header

848 9 2de Călin Popa şi Gabriela Comşa

Delicioase, parfumate, cu un gust bogat și dens, castanele sunt acele oleaginoase minunate care au mai puține calorii și grăsimi, sunt ideale pentru persoanele cu intoleranță la gluten și aduc organismului substanțe prețioase pentru sănătate.

Reglează spasmele intestinale

Pline de minerale, vitamine și fitonutrienți, castanele conțin peste 20% din necesarul zilnic recomandat de fibre. Aceste fructe care aduc fiecărei toamne o mireasmă specială sunt indicate pentru echilibrarea digestiei, pentru eliminarea toxinelor și susținerea florei intestinale. Fibrele reglează mișcările intestinale, prevenind astfel apariția disconfortului abdominal și ajută la o mai bună absorbție a nutrienților. Un studiu realizat de cercetători italieni arată că un consum constant de castane comestibile joacă un rol important în îmbunătățirea toleranței gastrice în fața lactobacililor, probiotice ale căror efecte benefice sunt diminuate din cauza acidului gastric și al sărurilor biliare din duoden.

Anulează mutațiile celulare

Castanele sunt renumite pentru capacitatea de a contribui la menținerea sub control a nivelului colesterolului. De asemenea, aceste oleaginoase aduc organismului, în cantitate semnificativă, un antioxidant de top, vitamina C, esențială pentru buna funcționare a organismului și pentru sistemul imunitar, linia de apărare în fața agresiunilor zilnice. Prin consumul de castane este stimulată producția de celule albe, fiind neutralizate efectele nocive ale radicalilor liberi înainte să cauzeze mutații ale celulelor sănătoase sau să producă stres oxidativ la nivelul organelor vitale. În același timp, prin compușii pe care îi furnizează metabolismului, castanele mențin energia pentru mai mult timp.

Îmbunătățesc fluxul sangvin către inimă

Consumate constant, castanele reduc inflamațiile din corp. Potrivit rezultatelor unor studii pe animale de laborator, consumul acestor oleaginoase aduce corpului taninuri și flavonoide care suprimă semnalele inflamatorii, notează healthline.com. În plus, castanele scad riscul de înfundare a arterelor și vaselor de sânge, prevenind astfel problemele cardiovasculare. Aceste fructe sunt o sursă bună de potasiu, mineral care reglează tensiunea arterială, contribuind și la dilatarea vaselor de sânge, ceea ce îmbunătățește fluxul sangvin către inimă și alte organe esențiale. Totodată, folații se numără printre nutrienții care se găsesc în compoziția castanelor, ceea ce face din aceste fructe o alegere delicioasă pentru viitoarele mămici.

Studii recente sugerează că antioxidanţii din castane pot ajuta la suprimarea creşterii şi răspândirii celulelor canceroase

Tort de castane

Ingrediente: 20 g făină de castane, 500 ml apă caldă, 3 linguri cu ulei de măsline, 1 vârf de linguriță cu sare de mare, 65 g stafide (înmuiate în apă și apoi scurse), 45 g nuci (prăjite și tocate mărunt), 45 g semințe de pin, 1 lingură cu rozmarin proaspăt.

Mod de preparare: se preîncălzește cuptorul la 180 de grade Celsius. Se pune făina de castane într-un bol mai mare și se adaugă treptat apa, amestecând continuu, se toarnă două linguri cu ulei de măsline, sarea și stafidele, se amestecă bine cu o lingură din lemn, apoi compoziția se transferă într-o tavă de copt, de formă rotundă, tapetată cu făină și ulei. Deasupra amestecului se presară nucile, semințele de pin, rozmarinul și restul de ulei. Blatul se coace în jur de 35 de minute. Pentru un plus de savoare, făina de castane poate fi amestecată cu două linguri cu pudră de cacao.