Main menu

header

de Ştefania Băcanu şi Florica Pintea

Vătămătoarea este o plantă despre care nu se cunosc prea multe, dar, așa cum îi spune și numele, este o plantă extrem de utilă în medicina naturistă, pentru cei care au încercat-o măcar o dată. Datorită conținutului ridicat de tanin, vitamina A și C, dar și mineralele de care organismul are nevoie, vătămătoarea vindecă rapid și susține pacientul în lupta împotriva afecțiu- nilor. Se utilizează florile, sub formă de infuzie și decoct.

Alungă greaţa

Preparatele din vătămătoare au proprietăți antiseptice, astringente, laxative și sedative. De aceea, sunt utilizate, în cele mai multe cazuri, pentru reglarea tranzitului intestinal, pentru combaterea constipației, dar și pentru cei care și-au pierdut pofta de mâncare și se confruntă cu pierderea în greutate sau episoade de greață. Specialiștii recomandă infuzia din vătămătoare, preparată din 20-25 g plantă, puse în 300 ml apă fiartă. Se acoperă vasul și se lasă la infuzat 10-15 minute. Se consumă neîndulcit, de trei ori pe zi, dimineața, pe stomacul gol și între mesele principale, timp de 15 zile. Pentru persoanele care suferă de anorexie, rețeta se reia după o pauză de 30 de zile. De preferat este să se facă trei cure pe an pentru rezultate imediate.

Pansament pentru eczeme

Vătămătoarea este indicată în tratamentul rănilor, al eczemelor, al echimozelor și chiar al umflăturilor, de unde și numele de vătămătoare. Se poate folosi sub formă de infuzie pentru spălături locale, acolo unde aveți problemele. Preparați-o din două-trei lingurițe cu plantă, adăugate în 400 ml apă. După ce s-a răcit, aplicați-o pe piele, cu ajutorul unei comprese sterile. Tamponați bine, de cel puțin trei ori pe zi, până la vindecare. Tot pentru echimoze și răni, puteți folosi și cataplasma din florile plantei. Este o variantă mai rapidă, dar mai puțin utilizată. Zdrobiți florile plantei și aplicați-le pe zona care trebuie vindecată. Lăsați-le să acționeze 20-30 de minute. Veți observa că rana începe să se închidă după prima utilizare.