de Simona Soare Ghișea şi Flori Pintea
Sindromul burnout reprezintă o stare de epuizare fizică și psihică. Acesta apare mai ales la persoanele a căror profesie presupune o responsabilitate deosebită și interacțiuni frecvente cu oamenii. Sindromul burnout este din ce în ce mai întâlnit și duce la scăderea performanțelor intelectuale, afectând relațiile cu cei din jur, precum și calitatea vieții. Cum poate fi învinsă această problemă de sănătate prin remedii naturiste, aflați de la fitoterapeutul Cristian Roșca (www.biorezonantaploiesti.ro).
„Apare în urma suprasolicitării axei HPA”
- Care sunt manifestările sindromului burnout?
- Termenul de „burnout” a fost prima dată popularizat de NASA, pentru a descrie o rachetă care a rămas fără carburant. Racheta încă se mișca datorită inerției, dar era inutilă. Această analogie se aplică foarte bine în cazul persoanelor care au ajuns la epuizare. Ele se duc la serviciu, dar obțin rezultate foarte slabe cu efort mare. Burnoutul reprezintă o stare în care energia este redusă. Oamenii se simt demotivați și consideră că munca pe care o prestează este lipsită de sens. Acest stres prelungit poate accentua sau cauza numeroase probleme de sănătate: anxietate, insomnie, dureri musculare și articulare, hipertensiune, atacuri vasculare cerebrale, boli cardiace, ulcer, migrene, cancer, astm, alergii.
- Din ce cauză apare acest sindrom?
- Acest sindrom apare în urma suprasolicitării axei HPA (hipotalamus, glandă pituitară și suprarenale). De regulă, atunci când este necesar, organismul produce hormoni de stres. Răspunsul la stres poate fi activat de un pericol fizic (un câine care vrea să ne muște, o ceartă cu o persoană apropiată). După ce pericolul a trecut, organismul reduce producția de cortizol, hormon eliberat în condiții de stres, până la niveluri normale. În cazul stresului prelungit, nivelurile de cortizol pot rămâne crescute foarte multă vreme. Uneori, în urma acestei suprasolicitări, corpul cedează și secretă cortizol în cantități prea mici. Rămas fără capacitatea de răspuns la stres, organismul dezvoltă fenomene inflamatorii, care pot genera, în timp, diverse boli, inclusiv probleme cardiace grave. Și copiii supradotați pot fi afectați de sindromul burnout. Ei sunt presați de părinți să obțină rezultate foarte bune la școală și ajung să clacheze.
Ceaiul-minune care ajută corpul să se adapteze la stres
- Ce preparate fitoterapice recomandați?
- Pentru a ajuta corpul să se adapteze mai bine la stres, putem să preparăm o infuzie din una sau mai multe plante: păducel, rozmarin și frunze de mesteacăn. Păducelul contribuie la buna funcționare a inimii, a sistemului vascular și a neuronilor. Rozmarinul susține creierul și întregul sistem nervos, îmbunătățește digestia și protejează vezica biliară. Frunzele de mesteacăn sunt excelente pentru cei care suferă de astenie și oboseală. Ceaiul se poate bea pe termen lung. Pentru prepararea acestuia, este nevoie de o linguriță din fiecare plantă la o cană mare cu apă clocotită. Infuzia se acoperă timp de trei minute. Se pot consuma trei căni cu ceai pe zi, între mese sau cu 30 de minute înainte de mese. În ceai, se pot adăuga lămâie, ghimbir, scorțișoară, acestea potențând efectul. Această formulă nu este recomandată în sarcină. Dacă se consumă cantități uriașe de ceai de mesteacăn, poate apărea intoxicația cu mangan. Totodată, prea mult păducel potențează efectul unor medicamente antihipertensive, iar rozmarinul consumat în cantități prea mari poate fi toxic. În general, cei care urmează tratament pentru diverse boli cronice, cum ar fi hipertensiune, diabet, insuficiență renală sau insuficiență hepatică, trebuie să studieze cu atenție profilul fiecărei plante și contraindicațiile detaliate.
„Ashwagandha îmbunătățește calitatea somnului”
- Ce suplimente alimentare ajută la revigorarea organismului?
- Un produs excepțional în acest sens este ginsengul roșu (Panax Ginseng). Acesta este un remediu adaptogen foarte eficient, care poate să combată Sindromul burnout. Un remediu adaptogen ajută corpul într-o gamă foarte largă de afecțiuni și conferă o stare de echilibru, având un efect revitalizant. Ginsengul roșu ne ajută să ne adaptăm mai ușor la stres, la schimbările de temperatură, fără să aibă efecte adverse semnificative. Acesta nu este recomandat femeilor gravide și nu se va administra seara, înainte de culcare, fiindcă poate produce insomnie. Remediul se va lua conform prospectului. În sindromul burnout, pot fi administrate și pastile cu extract de silimarină. Acest supliment alimentar susține ficatul, rinichii, plămânii. Eu recomand semințele de silimarină râșnite. Se vor consuma două lingurițe pe zi. Un alt adaptogen este ashwagandha, care îmbunătățește calitatea somnului și răspunsul la stres, regenerează creierul și conferă vitalitate. Această plantă se găsește sub formă de pudră sau pastile și se administrează seara. Eu recomand ashwagandha sub formă de pudră liofilizată. Se începe cu un vârf de linguriță. Pe parcursul unei săptămâni, doza va fi crescută până la o linguriță în fiecare seară. După două sau trei săptămâni de administrare, efectele încep să devină evidente. Acest supliment se poate folosi pe termen lung.
„Introduceți în alimentație cătina și fructele de pădure”
- Ce rol are alimentația în combaterea acestui sindrom?
- Chiar dacă sindromul a apărut pe fond psiho-emoțional, organismul suferă și din punct de vedere fizic, mai ales că cei care ajung în această situație au tendința să-și neglijeze alimentația. Când vă simțiți obosiți nejustificat, este indicat să eliminați temporar alimentele greu de digerat, cantitățile mari de carbohidrați (sucurile dulci, pastele). De asemenea, este bine să evitați cantitățile mari de orez și prăjelile. Introduceți în alimentație cătina, fructele de pădure, mai ales, coacăzele negre, murele, afinele. Dacă aveți la dispoziție plante de cătină, puteți prepara o infuzie simplă din frunze sau crenguțe. De asemenea, ceaiul din frunze și fructe uscate de cătină este un adaptogen românesc puternic și poate îmbunătăți starea de spirit. Pentru un gust mai plăcut, fructele de cătină pot fi preparate la blender cu banane. Poate să pară contraintuitiv, dar mai multă cafea nu va rezolva problema, ci o va agrava. Aerul proaspăt este esențial în gestionarea Sindromului burnout. În cazul în care nu dormiți cu geamul deschis, puteți achiziționa un purificator de aer. Dacă ați avea posibilitatea să beneficiați de aerul dintr-o zonă montană, ar fi minunat.
„Este nevoie de o schimbare a stilului de viaţă“
- În ce condiții poate să reapară?
- Sindromul burnout este o consecință a unui stil de viață dezechilibrat. Oamenii pot fi atât de absorbiți de muncă, încât uită să mai mănânce sănătos, să doarmă suficient și la timp, să respire aer curat, să facă sport, să socializeze în afara serviciului. Practic, este importantă adoptarea unui stil de viață sănătos. Stresul prelungit poate să reapară oricând, din cauze interne sau externe. Spre exemplu, pandemia și restricțiile au produs stres psiho-emoțional prelungit. Cel mai comun fenomen este acum burnoutul de pandemie, care afectează și capacitatea de muncă.
- Există remedii din plante pentru prevenirea sindromului burnout?
- Dacă ne gândim să prevenim acest sindrom, deja ne suprasolicităm. Nu există un remediu care să împiedice oamenii să se suprasolicite. Chiar dacă folosim un supliment alimentar foarte bun, putem să exagerăm cu efortul și cu stresul.