de Roxana Istudor şi Daniel Alexandrescu
Menta vietnameză este un deliciu culinar, cu o aromă ușoară de lămâie, fiind utilizată și în scopuri terapeutice. Singură sau ca parte a unor produse combinate, această plantă medicinală se adresează unui mare număr de afecțiuni.
Tratează anxietatea
Potrivit literaturii de specialitate, preparatele pe bază de mentă vietnameză, extractul sau uleiul, sunt de ajutor în cazuri de afecțiuni ale sistemului nervos, de la stres la insomnie și de la ADHD la demență. Testele clinice au pus în evidență faptul că administrarea de extract de mentă vietnameză de două ori pe zi, timp de 15 zile, îmbunătățește notabil durata și calitatea somnului în cazul persoanelor cu tulburări de acest tip. Tratamentul zilnic cu mentă vietnameză, timp de patru luni, a redus agitația și a ameliorat simptomele pacienților cu demență, iar aplicarea unei loțiuni care conține uleiuri de plantă pe fața și mâinile persoanelor care au participat la un studiu clinic le-a redus acestora agitația specifică bolii. De altfel, uleiul acestei plante este utilizat în aromoterapie de pacienții cu Alzheimer sau de cei care suferă de bătăi neregulate ale inimii ca urmare a unor stări nervoase puternice. Potrivit rezultatelor unor cercetări recente, menta vietnameză poate scădea semnificativ nivelul de anxietate, indiferent dacă este administrată singură sau în combinație cu alte plante medicinale.
Reduce simptomele sindromului intestinului iritabil
Menta vietnameză se poate administra pe cale orală pentru probleme digestive, întrucât combate cu succes balonarea, gazele intestinale, vărsăturile și crampele abdominale, reducând și simptomele sindromului intestinului iritabil. În cadrul unor studii pe subiecți umani, s-a administrat pacienților un produs combinat din mentă vietnameză, chimen, plantă de muștar și angelică, iar rezultatele au fost semnificative împotriva refluxului acid, durerilor de stomac sau vărsăturilor. În același timp, diferite cercetări au pus în evidență faptul că prezența acestei plante în anumite combinații destinate calmării colicilor copiilor, alături de mușețel, verbină sau lemn-dulce, reduce timpul în care plâng sugarii. De altfel, este demonstrat faptul că menta vietnameză are efect și în disomnia copiilor, binecunoscutul sindrom al picioarelor neliniștite. Mai multe cercetări au evidențiat proprietatea mentei vietnameze de a reduce simptomele acestei tulburări la copiii sub 12 ani, notează rxlist.com.
Prezența mentei vietnameze în dietă sporește abilitățile cognitive, în special memoria și vigilența
Calmează durerile menstruale
Grație unor certe proprietăți calmante cunoscute din timpuri străvechi și confirmate de cercetările științifice, menta vietnameză are efect împotriva durerilor menstruale, de dinți și de cap, calmând și suferințele provocate de răni sau de mușcături ale insectelor. În același timp, extractul de plantă a demonstrat capacitatea de a acționa benefic în cazuri de infecții cu virusuri și bacterii, întrucât menta vietnameză are proprietatea de a inhiba proliferarea agenților patogeni. De altfel, aplicarea unui balsam de buze cu extract de plantă scurtează timpul de vindecare și reduce simptomele infecțiilor recurente cu herpes.