de Elena Şerban
Sporiş sau săgeata Domnului este numele uneia dintre cele mai bune plante medicinale de pe plaiurile mioritice. Sporişul însănătoşeşte copiii anemici, vă scapă de abcese, de dureri de cap şi de ficat. Planta conţine substanţe amare, emulsină, invertină, verbenolină (glicozid), heterozide cardiotonice, tanin, dar şi substanţe minerale. Datorită acestora, sporişul este antiinflamator, antiseptic, astringent, ajutând la înlăturarea dereglărilor glandelor, fiind, de asemenea, un excelent stimulent digestiv. Indicat în boli ale splinei
În cazul afecţiunilor de ficat, de splină sau de rinichi se recomandă administrarea în fiecare zi a următorului preparat: puneţi o linguriţă cu plantă mărunţită într-o cană cu apă rece şi lăsaţi la macerat o oră. Fierbeţi apoi cinci minute şi strecuraţi cu atenţie. Consumaţi acest preparat într-o cantitate de două căni pe zi, fară a-l îndulci cu zahăr.
Preparatul poate fi băut şi de mamele care nu au lapte, dar şi de cei care suferă de nevralgii, nevralgii de trigemen sau de reumatism.
Puternic antimicrobian
Ulcere de piele, de buze sau ale cavităţii bucale pot fi destul de uşor îndepărtate dacă tamponaţi locul afectat cu o soluţie preparată din două linguriţe cu plantă fierte cinci minute într-o cană cu apă. Fiind un antimicrobian puternic, dar şi un analgezic eficient, rănile dureroase se liniştesc dacă fierbeţi o mână de plantă în ulei şi o aplicaţi cu o compresă cât suportaţi de caldă pe zona respectivă.
Îndepărtează halena
Tinctura de sporiş este foarte bună pentru bolnavii de reumatism. Se obţine dacă puneţi 50 g de plantă într-o sticlă în care aveţi 250 ml de alcool alimentar de 70 de grade. Vreme de două săptămâni agitaţi continuu. După acest interval, strecuraţi şi apoi puneţi tinctura în sticle mai mici, pe care le ţineţi într-un loc întunecos şi rece. Suferinzii trebuie să bea o soluţie preparată dintr-o linguriţă cu tinctură diluată într-o cană cu apă.
Halena, neplăcutul miros al gurii, se îndepărtează cu uşurinţă dacă ghinionistul ţine în cavitatea bucală o jumătate de linguriţă cu praf de plantă.