de Roxana Istudor şi Carmen Bădulescu
Proteinele sunt unele dintre cele mai importante elemente ale organismului, indispensabile pentru o bună funcționare a metabolismului. De la refacerea celulelor la aspectul pielii, proteinele sunt implicate în toate procesele care asigură o stare generală optimă, fizică și psihică.
Mazărea necesită cu 87% mai puțină apă decât carnea
Proteinele sunt necesare pentru funcționarea corectă a metabolismului, susțin regenerarea celulară, dezvoltarea masei musculare, acționează ca un „material de construcție” pentru țesuturi conjunctive, „sortează” substanțele provenite din alimente, stabilindu-se în elemente simple și generând astfel energie, stabilizează hormonii, favorizează libera circulație a oxigenului prin sânge către organele interne, acționează ca principalul „controlor” al proceselor metabolice din interiorul celulelor și activează apărarea naturală a organismului, întărind imunitatea. Pe de altă parte, într-o lume care se concentrează tot mai mult pe sursele de proteine care să nu mai afecteze masiv mediul înconjurător, oamenii de știință aduc în prim-plan produsele pe bază de proteine de mazăre. Această legumă este considerată proteina viitorului pentru că în producția unui kilogram de mazăre se consumă cu 87% mai puțină apă și se emite cu 90% mai puțin dioxid de carbon decât necesarul pentru obținerea unui kilogram de carne. În prezent, producătorii pun la dispoziția clienților preocupați de viitorul planetei inclusiv cârnați și chifteluțe pe bază de proteină din mazăre.
Soia gestionează diabetul
Soia este în topul alimentelor bogate în proteine, întrucât conține o cantitate semnificativă din aceste substanțe importante. De asemenea, aduce organismului numeroși alți compuși benefici, care accelerează metabolismul, protejează inima de bolile cardiace, remediază problemele digestive, îmbunătățește circulația sangvină și gestionează diabetul. La rândul lor, foarte apreciate de vegetarieni, dar nu numai, nucile și semințele sunt mai mult decât surse de proteine - sunt tezaure de antioxidanți naturali, de grăsimi și minerale. Pentru a beneficia de toate elementele care le compun, nucile, migdalele, semințele de dovleac, de susan și de floarea-soarelui, caju sau arahidele se consumă crude, contribuind la reglarea tranzitului intestinal, stimularea activității creierului și inducând un somn odihnitor.
Ciupercile previn anemia, leguminoasele susțin sistemul cardiovascular
Ciupercile sunt o sursă importantă de proteine și, de asemenea, sunt ideale în orice meniu, dat fiind faptul că au puține grăsimi. Printre beneficiile consumului de ciuperci, alături de aportul de proteine, se numără echilibrarea tensiunii arteriale, prevenirea infarctului miocardic și a anemiei. Totodată, pe lista surselor importante de proteine se află, alături de amintita mazăre, celelalte leguminoase, în frunte cu fasolea, alături de linte și năut. Aceste legume de excepție, în toată diversitatea lor, servesc ca bază a alimentației pentru miliarde de oameni care practică vegetarianismul, dar nu numai, prevenind bolile de inimă și stabilizând nivelul de zahăr din sânge. De pildă, năutul umple corpul cu proteine (conține 9,3 grame la 100 de grame de produs fiert), ca și fibre sau vitamine. În aceste condiții, consumul de năut este echivalent cu scăderea colesterolului total, reducerea riscului de boli cardiovasculare sau stabilizarea glicemiei.
Hrișca și quinoa îmbunătăţesc digestia
Cerealele, la rândul lor, sunt bine reprezentate la capitolul proteine. Hrișca deține recordul printre preparatele secundare, fiind foarte apreciată inclusiv de sportivi, care o consumă pentru a crește eficacitatea antrenamentelor. Pe lângă proteine, hrișca este renumită pentru conținutul de fibre, care ajută la îmbunătățirea digestiei și la accelerarea metabolismului. În aceeași categorie a alimentelor bogate în proteine de înaltă calitate se află la loc de cinste și quinoa, care se distinge și prin capacitatea de a prelungi sațietatea și de a crește forța fizică. Această cereală, care nu lipsește din meniul persoanelor care își doresc un stil sănătos de viață, este o sursă bună de energie, ajută la eliminarea migrenelor și îmbunătățește metabolismul din mușchi și din celulele cerebrale.
Spirulina și avocado protejează organismul de microbi
Uimitoare plantă de origine marină, spirulina este considerată un superaliment nu doar din perspectiva aportului de proteine, ci și din cea a capacității de a îmbogăți organismul cu fier. Ca urmare, spirulina este creditată cu susținerea sistemului imunitar, prevenirea îmbătrânirii, combaterea înmulţirii bacteriilor și accelerarea procesului natural de eliminare a toxinelor din organism. De asemenea, fructele au un reprezentant remarcabil pe lista furnizorilor de proteine - avocado, la rândul său un superaliment. Consumat regulat, avocado protejează organismul de microbi, contribuie la întărirea oaselor și, potrivit rezultatelor unor studii extinse, favorizează scăderea tensiunii arteriale, factor major de risc pentru atacul de cord, accidentele vasculare cerebrale și insuficiența renală. Din galeria tezaurelor vegetale de proteine face parte și broccoli, o legumă cruciferă care menține sănătatea inimii, a ficatului și a pielii, previne cancerul și stimulează sistemul imunitar.
Oul stimulează activitatea bilei
Pentru persoanele care doresc să înlocuiască sursele „clasice” de proteine, cum sunt carnea de vită sau de pui, generatoare de poluare, peștele este o opțiune excelentă, somonul, păstrăvul și heringul în principal fiind specii renumite pentru capacitatea de a susține lupta organismului împotriva bolilor și de a asigura flexibilitatea vaselor sangvine. De asemenea, o altă sursă importantă de proteine este oul, considerat de nutriționiști un aliment important. Consumat cu moderație, oul stimulează activitatea bilei, contribuie la asimilarea grăsimilor și asigură o sațietate îndelungată, în timp ce furnizează un număr redus de calorii. Dintre lactate, pe linia aportului de proteine se distinge iaurtul grecesc, care, combinând conținutul de proteine cu cel de calciu, susține deopotrivă sistemul osos și musculatura.