de Simona Soare Ghișea şi Tatiana Solomon
Boala arterială periferică (BAP) constă în blocarea sau îngustarea arterelor ce transportă sângele către membre (mai ales cele inferioare). În momentul în care aceste vase de sânge se îngustează prea mult, fluxul sangvin este perturbat, ceea ce conduce la mai multe complicaţii. BAP este, de regulă, o consecinţă a aterosclerozei, afecţiune ce se caracterizează prin dezvoltarea unor plăci de grăsime pe artere. Cum pot ajuta plantele medicinale în această problemă de sănătate, aflaţi de la prof. ing. Ana Maria Demetrescu (medalion), fitoterapeut şi nutriţionist în cadrul Centrului de Nutriţie şi Sănătate SanSlim (www.cabinetnutritiesanslim.com).
„Afecţiunea poate evolua cu necroză”
- Cum se manifestă BAP?
- Aceasta afectează arterele periferice şi apare ca urmare a depunerii de colesterol și de calciu, în peretele vascular arterial. Simptomul cel mai comun, care apare în faza iniţială a bolii, este o senzație de tensiune sau durere apăsătoare la nivelul gambei, coapsei sau fesei, în timpul mersului. Această afecţiune poate evolua cu necroză atunci când fluxul sangvin către țesuturile irigate de vasul respectiv scade și pune în pericol viabilitatea mușchiului, aspect ce ar putea impune necesitatea efectuării amputației.
- Care sunt factorii care duc la apariția bolii?
- Factorii de risc sunt vârsta (peste 55 de ani), fumatul, prezența hipertensiunii arteriale, a aterosclerozei în alte teritorii vasculare (coronare, carotide, arteră subclavie, artere renale), sexul masculin, istoricul familial de boală aterosclerotică la vârstă tânără, prezența diabetului zaharat, a homocisteinemiei, a dislipidemiei (modificare, în exces sau în deficit, a concentraţiei lipidelor sangvine).
„Ceaiul verde împiedică astuparea arterelor”
- Ce plante medicinale pot fi folosite în BAP?
- Păducelul este un aliat valoros în BAP, angină, insuficiență cardiacă și hiperlipidemie (creşterea anormală a nivelului de lipide în sânge). Frunzele, florile și fructele acestui arbust conțin substanțe active, cum ar fi procianidine, flavonoide și catechine. Fructul de păducel este vasodilatator, fiind folosit inclusiv pentru scăderea colesterolului și a tensiunii arteriale. Şi usturoiul poate ajuta. Acesta reduce tensiunea arterială, nivelul colesterolului, al trigliceridelor, asigurând protecția proprietă- ților elastice ale aortei. Extractul de ginkgo biloba şi ceaiul verde sau negru sunt alte remedii indicate în BAP. Extractul de ginkgo biloba conține flavonoide care cresc rezistența vasculară, scad permeabilitatea și fragilitatea capilară, ajutând la îmbunătățirea circulației sângelui. Frunzele de ceai verde sau negru conţin circa 25%-30% substanţe flavonoide, care, asemenea celor din struguri sau din legume şi fructe, ne protejează de bolile de inimă. Astfel, ceaiul verde împiedică astuparea arterelor şi previne depunerea de colesterol, reducând cu 11% accidentele cardiace.
„Se pot utiliza şi fiole cu extract de ginkgo biloba”
- Cum se administrează aceste remedii?
- Păducelul se administrează sub formă de infuzie sau de tinctură. La o cană cu apă clocotită, se adaugă o lingură cu flori sau fructe foarte bine mărunțite. Se lasă la infuzat timp de 10-15 minute, după care se strecoară. Puteți consuma o cană cu ceai, zilnic. Se recomandă administrarea în cure de peste şase luni. Cei care nu preferă ceaiul pot lua 10-15 picături de tinctură diluate în 50 ml apă. Amestecul se bea de trei ori pe zi, timp de 30 de zile. Se poate apela şi la tinctura de usturoi (câte zece picături de două ori pe zi) sau la capsulele de usturoi (câte 1-2 pe zi), timp de două săptămâni. Ginkgo biloba se consumă sub formă de infuzie (două lingurițe cu frunze mărunțite se pun într-o cană cu apă clocotită și se lasă la infuzat timp de 10-15 minute), tinctură (30-40 de picături, de trei ori pe zi, cu 15 minute înaintea meselor principale) sau comprimate (40 mg, de două-trei ori pe zi). Se pot utiliza şi fiole cu extract de ginkgo biloba în combinație cu lăptișor de matcă, miere și ginseng (1-2 fiole pe zi). Se recomandă cure de trei luni, cu trei săptămâni de pauză. Ceaiul verde se consumă cu două ore înainte sau după mesele principale și niciodată pe stomacul gol. Pentru preparare, aveţi nevoie de o lingură sau de un pliculeţ cu ceai verde, care se lasă trei minute la infuzat.
- Ce contraindicații au aceste suplimente alimentare?
- Ceaiul de păducel nu poate fi consumat în același timp cu tratamentul pentru reducerea tensiunii arteriale, întrucât poate accentua efectele medicamentelor. Femeile însărcinate nu trebuie să bea ceai de păducel. Persoanele cu gastrită hiperacidă sau cu ulcer gastric și duodenal vor evita usturoiul, la fel și cele însărcinate ori care alăptează. Ginkgo biloba nu se administrează persoanelor cu hemoragii sau accidente vasculare hemoragice recente. Ceaiul verde conține taninuri ce pot crește cantitatea de acid din stomac, ducând la probleme digestive, inclusiv constipație, reflux acid și greață.
Uleiurile esenţiale cresc fluxul sangvin
- Ce preparate fitoterapice sunt recomandate pentru uz extern?
- Maceratul cu ardei iute este unul dintre aceste preparate. Acesta produce efecte multiple, în special asupra sistemului muscular și cardiovascular. Se prepară dintr-o soluție formată din 250 ml oțet și 250 ml alcool sanitar, peste care se adaugă cinci lingurițe cu ardei iute mărunțit. Amestecul se lasă la macerat timp de o săptămână, după care se mută într-o sticlă închisă la culoare, păstrându-se într-un loc întunecos, rece și uscat. Cu această soluție, se masează mâinile și picioarele, zilnic, timp de două săptămâni. Tratamentul poate fi reluat după două săptămâni de pauză. Un alt remediu este smirna, care are proprietatea de a calma și ameliora umflăturile, precum şi de a vindeca infecțiile cutanate, contribuind la buna funcționare a circulației periferice. Se iau trei-patru bobițe de smirnă și se pun într-un pahar cu apă clocotită pentru 30 de minute, după care se masează energic mâinile și picioarele, timp de 12 zile. Pentru a crește fluxul sangvin, sunt recomandate băile calde, totale sau locale, în care se adaugă câte 15-20 de picături de ulei esențial de grepfrut, ghimbir, levănțică, rozmarin și eucalipt. Dacă apar iritații ale pielii, tratamentul va fi întrerupt.
- Tratamentul naturist trebuie completat cu cel alopat?
- Întrucât boala arterială periferică poate evolua cu necroză și amputarea membrelor necrozate, remediile naturale pot fi folosite atunci când apar primele simptome sau când nivelul colesterolului nu este foarte crescut, ca metodă de prevenire a complicațiilor și tratare a efectelor prezente. Dacă boala este avansată, se recomandă tratament alopat.
„Optaţi pentru produsele lactate degresate sau semidegresate“
- În ce constă dieta indicată în această afecțiune?
- O dietă săracă în grăsimi animale, zahăr și făină albă ameliorează vâscozitatea sângelui, scade colesterolul și hipertensiunea arterială, favorizează bună circulație periferică și conduce la prevenirea accidentului vascular cerebral. Puteți folosi făină integrală, iar ca îndulcitor, mierea. Mâncați multe fructe și legume, întrucât acestea conțin nutrienți ce ajută la menținerea elasticității arterelor. Somonul, macroul, sardelele sunt pești care conțin acizi grași Omega 3, foarte utili în prevenirea și tratarea bolilor cardiovasculare. Optați pentru produsele lactate degresate sau semidegresate și pentru carnea de curcan, ce favorizează scăderea colesterolului. O serie de condimente, cum ar fi scorțișoara, ardeiul iute, usturoiul, ţelina sau hreanul, cresc căldura internă, fortifică organismul, stimulează circulația sangvină. Timp de două sau trei zile pe săptămână, puteţi alege să consumaţi vegetale şi să renunţaţi la orice aliment de origine animală. Zilnic, beți minimum 2,5 litri de apă, faceți mișcare sub formă de exerciții de gimnastică vasculară sau plimbaţi-vă, timp de cel puțin 30 de minute.