Main menu

header

883 9 2de Roxana-Ioana Ancuța

Lămâia este unul dintre cele mai recomandate fructe în preve­nirea mai multor afecţiuni, în primul rând, datorită conţinutului ridicat de vitamina C. Specialiştii re­comandă consumul ei în orice com­bi­naţie, fie doar zeama, cât şi coaja. O lămâie medie conține 1,1 g pro­teine, 2,8 g fibre, 9,3 g carbohidrați, 2,5 g de zahăr și 0,3 de grăsime, plus 53 mg vitamina C, ceea ce reprezintă 88% din cantitatea recomandată zilnic, precum și cantități mici de fier, potasiu, zinc și calciu.

Luptă cu radicalii liberi

În lămâie se găseşte o cantitate mare de vitamina C, flavonoide, acizi fenolici, uleiuri esențiale și cumarine. Toți sunt antioxidanți puternici care luptă împotriva radicalilor liberi ce dăunează celulelor și declanșează tot soiul de afecţiuni și alte probleme de sănătate. De exemplu, graţie acestor compuşi, atât sucul de lămâie, cât și coaja ajută în scăderea tensiunii arteriale prin creșterea elasticității pereților vascu­lari, dar și prin reducerea gradului de vâs­cozitate a sângelui. Potrivit statisticilor, datorită conținutului bogat de antioxidanți, lămâile ajută la prevenirea cancerului, în special al celui de ficat, oase, stomac, sân și colon. În astfel de situaţii, se recomandă consumul regulat de lămâie, cel puţin de două ori pe zi. Astfel, stoarceți puțină zea­mă într-un pahar cu apă și beți înainte de masă, de regulă, cât de des puteţi. In­dicat ar fi să faceţi cure de câte 20 de zile, cu pauze între ele, de două săptămâni.

Împiedică formarea pietrelor la rinichi

Pe lângă antioxidanţi, lămâia conține şi substanțe ce contribuie la menținerea într-o stare bună și sigură a celulelor ner­voase, protejându-le împotriva degradării. Astfel, consumul regulat al fructului reduce riscurile declanșării unor afecțiuni ale creie­rului care duc, de exemplu, la boala Par­kinson sau Alzheimer. De asemenea, lă­mâia previne accidentele vasculare cere-­ ­brale sau atacurile de cord, generate de un colesterol mărit, deoarece, se ştie faptul că acesta declanşează afecţiuni ale inimii, care, la rândul lor pot duce la un infarct. Astfel că, un amestec de usturoi și suc de lămâie ar putea face minuni pentru cei care se confruntă cu astfel de probleme. În plus, sucul de lămâie este recomandat persoanelor predispuse să dezvolte pietre la rinichi. Acidul citric, aflat în foarte multe legume și fructe, dar în special în citrice, cum sunt lămâia, portocala sau grepfrutul, ajută la eliminarea calciului prin urină. Astfel, se împiedică formarea pietrelor la rinichi, dar și creșterea în volum a celor deja existente.

ATENŢIE! Cele mai multe dintre lămâile vândute în România au coaja toxică, din cauza chimicalelor cu care sunt tratate fructele. Consumul ei nu e indicat

Protejează gingiile şi împrospătează respiraţia

Gingiile inflamate, care sângerea­ză, pot fi semne de scorbut, o afec­țiune întâlnită cu mulți ani în urmă, când oamenii nu aveau acces foarte ușor la alimentele bogate în vitamina C. Scorbutul se poate declanșa și acum, mai ales la persoanele în vâr­stă, fumătoare, dependente de dro­guri sau de alcool. Așteptați cel puțin 30 de minute după ce mâncați sau beți ceva cu acid, înainte de a vă spăla pe dinți. De asemenea, fumătorii sau persoanele care au băut și vor să scape de mirosurile neplăcute din gură își pot clăti gura cu apă călduță în care au stors puțină zeamă de lă­mâie. Aceasta are şi rolul de a re­duce tartrul şi de a păstra prospeţimea gurii. Vitamina C pe care o conţine fructul întăreşte gingia. Puneţi pe periuţă puţin suc de lămâie proaspăt stors şi curăţaţi uşor dinţii, interiorul obrajilor şi gingiile, apoi clătiţi-vă cu apă din abundenţă. Faceţi această operaţiune de două ori pe săptămână.