de Roxana Istudor şi Flori Pintea
Arbore nobil, de o frumusețe și o rezistență legendare, eucaliptul îi este util omului dintr-o multitudine de perspective, oferind deopotrivă o cherestea dintre cele mai apreciate și proprietăți vindecătoare, prin intermediul unui ulei esențial faimos în toată lumea.
Eficient împotriva bacteriilor
Uleiul esențial de eucalipt este un redutabil agent analgezic, care ajută la reducerea durerilor și inflamațiilor, fiind unul dintre cele mai utilizate remedii naturale îm- potriva migrenelor și a reumatismului, prin masare ușoară a locului dureros cu câteva picături de produs. De asemenea, acest tip de ulei conține antioxidanți, are efecte antiinflamatorii și este cunoscut pentru efectele sale împotriva bacteriilor și atacurilor fungice. Pe lângă calitatea de analgezic, uleiul esențial de eucalipt este și un excelent agent expectorant, contribuind la curățarea tracutului respirator și la eliminarea secrețiilor în exces. Pe de altă parte, acest produs detensionează sinusurile și tratează eficient durerile în gât.
Curăţă căile urinare
Dacă până nu demult uleiurile esențiale se foloseau doar extern, lucrurile s-au mai schimbat și unul dintre produsele care s-a dovedit că se pretează și uzului intern este uleiul esențial de eucalipt. Cercetările au pus în evidență în dreptul acestui tip de ulei capacitatea de a curăța căile urinare, de a combate febra și de a scădea nivelul glicemiei. Pe de altă parte, ca stimulator al organismului, uleiul esențial de eucalipt accelerează metabolismul și stimulează sistemul imunitar. Se administrează câte trei-cinci picături, amestecate cu o linguriță cu miere (sau pe o bucățică de pâine, în cazul persoanelor diabetice), de trei ori pe zi, timp de maximum 14 zile. Totodată, uleiul diluat de eucalipt poate fi utilizat extern direct pe piele, pentru a accelera vindecarea rănilor și a preveni infecțiile. Pentru tratarea herpesului, de pildă, o picătură de ulei de eucalipt se amestecă cu o picătură de ulei de mentă și trei picături de ulei purtător și se aplică pe zona afectată, de patru ori pe zi.
PONT. Uleiul esențial de eucalipt este unul dintre cele mai eficiente produse de acest tip pentru atenuarea alergiilor sezoniere.