Main menu

header

de Anda Postolache

Odată cu venirea frigului, persoanele cu probleme ale articulaţiilor încep să treacă prin chinuri insuportabile. Durerile artrozice sunt diferite de la o persoană la alta, dar şi în funcţie de vârstă. Artroza este o boală ce se caracterizează prin degenerarea cartilajului şi a componentelor articulaţiilor, reducându-se mobilitatea acestora, apărând dureri la coloana vertebrală, genunchi, articulaţia coxofemurală şi la încheieturile mâinilor.

Mesteacănul elimină colesterolul rău
Vestea bună este că terapia cu plante este folositoare şi în direcţia bolilor articulare. Mesteacănul ajută organismul să elimine acidul uric şi colesterolul rău. Se prepară o infuzie din 40 g de frunze de mesteacăn la un litru de apă clocotită, la care se adaugă un gram de bicarbonat de sodiu. Se beau două-trei căni pe zi de ceai călduţ, neîndulcit.
Caprifoiul conţine salicilat de metil şi aldehidă salicilică, substanţe ce au efectul aspirinei. Se prepară infuzie din 50 g de flori proaspete sau uscate la un litru de apă şi se beau trei căni pe zi.

Levănţica înlătură vertijul
Levănţica ne este şi ea de folos, având efect diuretic, sudorific şi de calmare a durerilor reumatismale. Se prepară o infuzie din 30 g de flori la un litru de apă. Ceaiul se bea pe parcursul întregii zile, neîndulcit. Are rezultate foarte bune mai ales asupra bolnavilor care suferă de vertij şi de dureri de cap din pricina reumatismului.
Salvia de grădină este indicată atât intern (sub formă de infuzie preparată din zece grame de frunze la o jumătate de litru de apă, ce se consumă pe întreaga perioadă a zilei, neîndulcit), cât şi extern, sub formă de baie (se pun două mâini de frunze în apa fierbinte).

Cura cu varză

Bolnavii de reumatism vor avea foarte mult de câştigat dacă vor ţine o cură de varză. Pot să mănânce circa 300 g de varză pe zi, din care măcar jumătate crudă şi restul fiartă. Dimineaţa se poate prepara un suc din varză în amestec fie cu morcov şi măr, fie cu ţelină, iar rezultatele pozitive vor apărea în câteva zile. Cura poate să dureze între zece şi 20 de zile.