Main menu

header

903 7 3de Roxana Istudor şi Carmen Bădulescu

Flavonoidele din ceai au capacitatea de a combate una dintre cele mai frecvente și mai periculoase afecțiuni, hipertensiunea, arată datele unui studiu de dată recentă.

Sporeşte diversitatea microbiomului

Rezultatele unei cercetări recente atestă beneficiile consumului de ceai, lichid plin de flavonoide cu efect direct asupra microbiomului și, de aici, asupra întregii sănătăți, inclusiv pe direcția combaterii hipertensiunii arteriale. Potrivit expertului Aedin Cassidy, de la Institutul pentru Securitate Alimentară Globală de la Universitatea Queen’s, din Belfast, Irlanda de Nord, „microbiomul intestinal joacă un rol cheie în metabolizarea flavonoidelor, pentru a le spori efectele cardioprotectoare, iar acest studiu oferă dovezi că aceste efecte de scădere a tensiunii arteriale sunt realizabile cu modificări simple ale dietei zilnice”. Practic, potrivit specialiștilor, flavonoidele din ceai se descompun în stomac cu ajutorul bacteriilor sănătoase din tractul digestiv. Cercetările au stabilit o legătură între microbiomul intestinal și riscul de boli cardiovasculare, persoanele cu astfel de afecțiuni prezentând compoziții microbiene diferite. Rezultatele studiului au demonstrat că participanții cu cel mai mare aport de flavonoide au avut concomitent atât niveluri mai scăzute ale tensiunii arteriale, cât și o diversitate mai mare a microbiomului intestinal decât voluntarii din grupul de control. În plus, autorii studiului au ajuns la concluzia că până la 15% din legătura dintre alimentele bogate în flavonoide și tensiunea arterială ar putea fi explicată prin diversitatea microbiomului.

Combate afecțiunile gingivale

Potrivit experților, ceaiul protejează organismul de boli de mai multe tipuri de cancer. De altfel, Simon Gibbons, profesor de fitochimie în cadrul Facultăţii de Farmacie de la Universitatea din Londra, afirmă că un consum regulat de cel puţin trei căni cu ceai pe zi reduce riscul de vascular cerebral. De asemenea, este binecunoscut faptul că ceaiul ajută sistemul digestiv prin stimularea contracțiilor intesti- nale. În plus, simpla înlocuire a cafelei cu o ceșcuță cu ceai are efecte rapide și benefice inclusiv asupra danturii și a cavității bucale, pe care o ține la adăpost de bacteriile care cauzează carii și afecțiuni gingivale. Totodată, consumul regulat de ceai este renumit pentru proprietatea acestei băuturi de a induce un somn odihnitor, întrucât planta are efecte sedative, calmând în mod natural - și fără efecte secundare - sistemul nervos. De asemenea, anumite tipuri de ceai funcţionează inclusiv ca agenți de combatere a inflamațiilor, ceea ce are ca efect stoparea migrenelor sau a suferințelor articulare.

„Descoperirile noastre atestă rolul microbiomului intestinal în reglarea efectelor flavonoidelor asupra tensiunii arteriale“ Aedin Cassidy, Universitatea Queen’s, Belfast

Întăreşte oasele vârstnicilor

Băut cu regularitate, ceaiul aduce organismului aminoacizi prețioși, care oferă organismului un plus de energie, susținând buna funcționare a creierului, îmbunătățind memoria, capacitatea de concentrare și rezistența în fața presiunii psihice. În plus, consumatorii de ceaiuri au oase mai puternice, aspect care se menține până la cele mai înaintate vârste, un mai bun nivel de hidratare a organismului și o susținere suplimentară a sistemului imunitar, întrucât ceaiul conține anumiți compuși care contribuie semnificativ la combaterea stresului oxidativ al organismului.