Main menu

header

de Ana Trifan

Dacă o dată cu venirea toamnei v-aţi ales cu „roşu în gât”, nu e cazul să vă repeziţi la antibioticele din dulăpiorul de medicamente sau să daţi fuga la doctor ca să vă scoateţi amigdalele. Cele două amigdale, aşezate de-o parte şi de alta a gâtului, sunt, de fapt, un fel de paznici ai organismului. Rolul lor este acela de a ţine bacteriile şi viruşii departe de sistemul respirator. Când însă aceşti inamici ai sănătăţii nu mai pot fi opriţi, apare amigdalita, adică inflamarea amigdalelor.

Violetele şi laptele micşorează infecţiile
Printre pricipalele semne ale amigdalitei sunt gâtul uscat, ce „înţeapă”, febra, durerile, dificultatea la înghiţit, starea generală de slăbiciune, vocea uşor răguşită. Când deschidem larg gura, putem observa că amigdalele sunt mărite şi au căpătat o culoare roşiatică. De mult ori,  pe amigdale se pot observa şi puncte de puroi. Ce facem ca să scăpăm de inflamaţie şi de simptomele neplăcute pe care le aduce amigdalita? Unul dintre cele mai eficiente tratamente este gargara cu infuzii din următoarele plante: salvie, coada-calului, muşeţel, frunze de nuc. Aceste plante au rol dezinfectant, dar şi de a calma durerile.
Şi gargara cu suc proaspăt stors de lămâie, cu apă şi oţet de mere sau apă cu sare este eficientă. Poate fi folosit la fel de bine şi sucul de gutuie. Mai puteţi face gargară cu 50 ml de lapte în care aţi fiert câteva flori de violete.
Aplicaţi în gât tinctură de gălbenele sau de pătlagină, diluată cu puţină apă. Rezistaţi tentaţiei de a apăsa pe amigdale sau de a sparge punctele de puroi, deoarece poate fi periculos.

Cataplasmă cu cartofi fierţi
Mâncaţi miere şi lăsaţi-o să se „scurgă” pe gât sau propolis. Puteţi prepara un „cocteil” din sucul de la o lămâie, un pahar cu apă caldă, patru linguriţe cu miere şi un sfert de linguriţă cu sare. Beţi-l încet, ca pe o cafea.
Pe gât, la exterior, aplicaţi un prosop în care aţi pus cartofi fierţi şi striviţi. Pentru calmarea durerilor sunt bune şi compresele cu oţet de mere, ce se pun tot pe gât.
De asemenea, este indicat să consumaţi ceaiuri de coada-calului şi nalbă mare, dar şi suc proaspăt de portocale. Beţi înainte de culcare un pahar cu lapte călduţ, în care aţi amestecat o linguriţă cu miere.
Încercaţi să mâncaţi cât mai multe fructe şi legume proaspete şi să luaţi vitamina C. Beţi multe lichide - ceaiuri, sucuri de fructe, apă - şi nu ieşiţi în frig!

Evitaţi condimentele de orice fel, pentru că acestea irită şi mai rău gâtul. Nu consumaţi lactate - iaurt, smântână, unt, brânzeturi fermentate - şi nici prăjeli