de Mariana Borloveanu
Iarna cu cristale de ger și crâmpei de colind, este învăluită deopotrivă de mirosul zăpezii și de cel inconfundabil al bradului de Crăciun. Aromele de ieri și de azi ale Sărbătorilor, se conturează într-un parfum de poveste, care învăluie fiecare clipă într-un miraj aparte. Zăpezile sunt de-o vreme ale munților dar asta nu ne împiedicăsă trăim creștinește bucuriile iernii. În casele românilor, mirosul proaspăt de brad, se întrepătrunde cu parfum de mere coapte, portocale înveșmântate în cuișoare și îmbietorul cidru de mere sau smochine, înmiresmat cu scorțișoară. Dar ce poate fi mai frumos decât să descoperim cu bucurie doza de sănătate din toate aceste bunătăți.
Cuișoarele puse în portocale întăresc imunitatea
Cu toții simțim într-un fel anume magia Sărbătorilor. Cum să poți uita miresmele din bucătăriile de demult ale bunicilor: cozonaci pufoși, cu miros de scorțișoară, copți în cuptoare de lut, coșuri cu mere și gutui, al căror parfum se pierdea printre cetinile de brad, care împodobeau casa. Acestea toate, mai târziu au fost îmbunătățite cu ceea ce era mai nou în materie de bucurii ale Sărbătorilor de iarnă, portocalele „înveșmântate” în ținte aromate de cuișoare. Nu înțelegeam la vremea aceea, că toate acele miresme, erau un adevărat balsam pentru suflet, iar despre puterea tămăduitoare a acestora aveam să aflu doar peste ani și ani. Așa se înveșmânta pe atunci clipa în bucurie, iar oamenii erau parcă mai frumoși și mai buni. Întorcându-ne la portocale, puțini dintre noi ronțăim cuișoarele acelea înfipte de jur împrejurul fructului. Maica Veronica, de la Mănăstirea Sucevița, a preluat o rețetă de la bunica sa, care spunea că dacă ronțăi cuișoarele cu care ai înveșmântat portocalele este ca și cum te-ai vaccina împotriva bacteriilor. Dar asta nu oricum. Se vor consuma trei cuișoare pe zi timp de două săptămâni, mestecându-le imediat când le scoateți din portocale.
Cidrul de mere este un veritabil tonic cardiac
Și dacă tot ne bucurăm de fructele și băuturile calde ale iernii, consider că cea mai sănătoasă opțiune este cea a cidrului aburind. Maica Spiridona, de la Mănăstirea Polovragi, știe o rețetă inedită de cidru de mere. Pentru ca acesta să fie de bună calitate, trebuie să alegeţi bine merele, să fie sănătoase, bine coapte, proaspete, să nu fie lovite sau mucegăite. Se pot alege mere din mai multe soiuri, dar sunt preferate soiurile zemoase. Din 10 kg de mere, 1,5 kg zahăr brun și 2 lămâi mari, se poate face o cantitate suficientă pentru o cură cu cidru. Merele se taie în bucăți, apoi se adaugă zeama de la două lămâi, care împiedică oxidarea. Fructele se zdrobesc cu ajutorul unei prese, dar pot fi zdrobite şi cu un mai. Merele zdrobite se trec printr-o sită, iar peste mustul obţinut se adaugă zahărul brun şi după ce se amestecă până la topirea completă a acestuia, se toarnă totul într-o damigeană. Aceasta se astupă cu un dop de plută prin care se introduce un furtun de fermentare, iar celălalt capăt al furtunului se introduce într-un borcan cu apă. Se lasă 40 de zile la fermentat, iar când fierberea încetează definitiv, se adaugă apă, până când damigeana se umple. După alte 40 de zile, când cidrul este limpede, se pune în sticle şi se păstrează la rece. Cidrul de mere este eficient în prevenirea bolilor de inimă, fiind şi un puternic energizant, dar și un antidot pentru virozele de sezon.
Cel mai tare „pansament” gastrointestinal este cidrul de smochine
În România, smochinul creşte în zona Dobrogei, dar şi în alte zone de câmpie. Acesta are efecte emoliente, calmante, tonifiante, vitaminizante, laxative şi antiinflamatorii. Cidrul de smochine este un leac la îndemâna oricui. Pentru prepararea acestuia, smochinele trebuie să fie foarte bine coapte, dar nu stafidite, pentru că aveţi nevoie în principal de sucul lor. La o cantitate de 2 kg smochine este necesar să adăugaţi 3 kg zahăr, 1/2 kg lămâi, drojdie proaspătă (cam cât o alună) și 8 litri de apă. Se spală smochinele, apoi se zdrobesc. Între timp, desfaceţi drojdia în puţină apă caldă. Peste smochinele zdrobite, adăugaţi zahărul, zeama de la lămâi, drojdia şi apa, amestecând până la omogenizarea completă, apoi se acoperă cu un tifon, aşezându-se într-un loc cu o temperatură nu prea rece şi cât mai constantă. În primele zece zile, conţinutul borcanului se amestecă zilnic. Se lasă apoi la fermentat timp de cinci săptămâni, după care, pentru 24 de ore se ţine borcanul la rece. După aceea se toarnă în sticle şi se păstrează la rece. Abia după 60 de zile veţi avea un cidru de calitate, care vindecă boli precum angină, arsuri, astenie fizică şi psihică, bronşite cronice, colite, constipaţii cronice, iritaţii gastrointestinale, nefrite sau paraziți intestinali. Se recomandă consumul cu moderație, doar o cană pe zi, seara.
Scorţişoara, o plantă sacră bună la toate
Scorțișoara (Cinnamomum verum) este o plantă sacră, menționată în Biblie și folosită ca ingredient la prepararea Sfântului și Marelui Mir. În Antichitate scorţişoara reprezenta un dar de mare preţ destinat regilor. Copacul de scorţişoară este mic, dar veşnic verde, indiferent de anotimp, iar coaja acestuia aromată şi dulce, se foloseşte uscată, sub formă tubulară sau măcinată, fiind un condiment perfect, dar şi un leac de mare preţ. Aceasta constituie o excelentă sursă de fibre şi minerale. Combinaţia de calciu şi fier pe care scorţişoara o conţine ajută în procesul de secreţie a bilei, reglează tranzitul intestinal şi combate constipaţia cronică, ameliorând simptomele de colon iritabil. De asemenea, proprietăţile antibacteriene şi antifungice ale scorţişoarei, ajută în afecțiuni pentru care nu mai există soluții în tratamentele alopate. Pentru aceasta este nevoie de folosirea în mod frecvent a scorţişoarei, dacă se poate zilnic, dimineaţa şi seara. Dar nimic nu se compară cu mireasma acesteia, savurată în preajma Sărbătorilor de iarnă, într-o ceșcuţă cu ceai sau cu vin fiert, îndulcit cu miere.