de Camelia Onciu
Sarsaparilla este o liană mai puțin cunoscută la noi, dar cu o istorie lungă de utilizare în medicina tradițională a indigenilor din America de Nord. Are acțiune antiinflamatoare, motiv pentru care ajută în boli articulare, de piele, dureri de cap, infecții urinare, infecții virale, detoxifiază și tonifică. Cercetările medicale sunt abia la început, de aceea această plantă tropicală trebuie utilizată cu precauție. Din rădăcină se face ceai, iar ca supliment alimentar, se găseşte Sarsaparilla sub formă de capsule, tincturi, pudră și creme.
Origini tropicale
Sarsaparilla este numele comun al unui gen de plante cățărătoare numit Smilax. Este important să nu confundăm sarsaparilla adevărată cu versiunea indiană (Hemidesmus indicus) sau cu cea sălbatică (Aralia nudicaulis). Sarsaparilele cresc bine în regiunile calde și tropicale, în special în Mexic, Honduras, Jamaica și părți ale Statelor Unite. Indigenii au folosit planta medicinală pentru artrită, psoriazis, eczeme și reacții alergice.
Vechi remediu în Europa și Asia
Primii exploratori europeni au introdus sarsaparilla în Europa în secolul al XVI-lea și au considerat-o o alternativă mai sigură la mercur, care era folosit pentru sifilis. În secolele următoare, sarsaparilla a fost folosită pentru a „purifica sângele”, pentru a reduce retenția de apă și pentru a stimula transpirația. A fost considerată un remediu pentru lepră, boli cu transmitere sexuală, reumatism, diabet, pierdere în greutate. În China, a fost folosită începând cu anii 1960 pentru tuberculoză și scabie, convulsii, paralizii, dureri osoase și musculare, dar și ca afrodisiac. În alte țări, cum ar fi Thailanda, Coreea de Sud și Sri Lanka, rădăcina este folosită pentru a reduce inflamația, pentru a îmbunătăți sănătatea vaselor de sânge și pentru a ajuta în boli de rinichi și ficat, ba chiar și în cancere. Multe dintre aceste utilizări tradiționale rămân, totuși, nedovedite științific.
O farmacie într-o rădăcină
Rădăcinile și tulpinile subterane ale sarsaparillei sunt cel mai frecvent utilizate în scop terapeutic și culinar. Principalele lor componente active sunt: antioxidanți fenolici (astilbina, quercetina, resveratrolul și catechina), acizi organici (siringic, vanilic și cafeic), saponine steroidice (dioscina, betasitosterolul, stigmasterolul și daucosterolul), uleiuri esențiale, proteine și zaharuri. Boabele conțin cantități mari de carotenoizi, inclusiv licopen și betacaroten, în timp ce frunzele sunt bogate în antioxidanți fenolici.
Luptă cu radicalii liberi
În unele studii, sarsaparilla este descrisă ca un antiinflamator puternic. Oamenii de știință cred că acest lucru ar putea explica utilizarea sa pe scară largă în medicina tradițională. Componentele active din plantă blochează proteinele inflamatorii, reduc citokinele. Specialiștii investighează cum sarsaparilla poate reduce producția și dezvoltarea celulelor imune, cum le ucide pe unele dintre ele și le împiedică să atingă epicentrele inflamației. Compușii plantei (în special astilbina) par să reducă radicalii liberi prin blocarea enzimelor care determină acumularea lor și activând enzimele de detoxifiere care le neutralizează. Se crede că fenolii din sarsaparilla luptă împotriva radicalilor liberi și reduc inflamația, dar sunt necesare mai multe cercetări. Cu alte cuvinte, sarsaparilla poate bloca unele căi cheie din organism care cresc inflamația și stresul oxidativ, stimulând în același timp detoxifierea. Rezultatele asupra animalelor sunt uimitoare. Sunt necesare cercetări suplimentare pentru verificarea efectelor benefice și la om. În lipsa unor studii clinice, producătorii și utilizatorii de suplimente au stabilit ghiduri de dozare. Dozele tipice sunt 0,3-2 g/zi de rădăcină pudră sau o jumătate de linguriță cu tinctură de două ori pe zi. Pentru suplimentele și cremele comerciale, este important să discutați despre utilizarea lor cu un medic, să citiți cu atenție instrucțiunile și să începeți cu o doză mică, pentru a testa efectele secundare.
Ajută în boala Lyme
Un ceai de casă care ameliorează tusea și febra poate fi preparat din rădăcină pudră sau tocată. Se toarnă o cană cu apă clocotită (aproximativ 240 ml) peste o linguriță cu pulbere/rădăcini tocate (aproximativ 2 g) sau pliculețe de ceai de sarsaparilla. Se lasă la infuzat 20-30 de minute. Se strecoară ceaiul și se consumă câte o cană pe zi în afecțiuni precum psoriazis, infecții, obezitate și hipertensiune arterială, dezvoltarea mușchilor, disfuncția erectilă și bufeuri, boala Lyme. Ceaiul e apreciat și pentru gustul său moderat dulce, cu note de lemn dulce, vanilie și caramel. În Japonia e de bun augur să bei ceai de sarsaparilla în dimineața zilei de 1 ianuarie, pentru a preveni bolile în familie pentru tot anul.
O băutură la mare căutare
Sarsaparilla este și numele unei băuturi răcoritoare care a devenit foarte populară în SUA în timpul secolului al XIX-lea. Este adesea asociată cu saloanele Vestului Sălbatic în cultura populară. Ingredientele principale au fost rădăcina de sarsaparilla din Honduras sau Mexic, coajă de rădăcină de sassafras și alte ierburi precum lemnul dulce și anasonul. În anii ’60, băutura a fost interzisă, mai cu seamă că răcoritoarele cu cola au devenit din ce în ce mai populare. Ca urmare, băutura cu sarsaparilla a fost uitată rapid. Astăzi se produce din nou în SUA și este foarte căutată în Marea Britanie, Asia și Australia. Sarsaparilla are în mod natural un gust dulce, dar „băuturile răcoritoare cu sarsaparilla” produse în unele părți ale lumii în zilele noastre conțin și arome artificiale.