Main menu

header

925 7 3de Roxana Istudor şi Carmen Bădulescu

Înrudit cu cruciferele, plin de substanțe benefice pentru sănătate, cresonul vine din vremea vechilor egipteni și continuă să trateze și să întărească organismul, având în plus și o aromă de excepție.

Acţiune împotriva bronşitelor cronice

Cresonul a fost folosit din cele mai vechi timpuri atât ca plantă medicinală, cât și pe post de condiment, datorită gustului și aromei sale. Frunzele sunt bogate în vitamine, minerale, enzime, extract amar. Astfel, cresonul poate fi folosit ca aperitiv, tonic remineralizant, antianemic, antiscorbutic, hipoglicemiant, expectorant, sudorific, vermifug. De asemenea, planta conţine uleiuri esenţiale care au o acţiune puternică asupra bronşitelor cronice, catarului pulmonar (inflamație acută a căilor respiratorii superioare), tusei convulsive şi a celei persistente, precum și a tuberculozei. O altă componentă importantă din compoziţia cresonului este carotenul, pe care ficatul şi mucoasa intestinală îl transformă în întregime în vitamina A. În aceste condiții, cresonul previne anumite boli cronice grave, întârzie îmbătrânirea, iar sărurile minerale îi conferă plantei proprietăţi remineralizante şi antianemice.

Stimulează diureza

Datorită conţinutului mare de vitamina C, cresonul stimulează diureza, fiind de ajutor, consumat în stare proaspătă, persoanelor care suferă de o boală urinară. De asemenea, planta este o opțiune alimentară excelentă pentru diabetici, întrucât generează scăderea valorii zahărului din sânge. La nivel gastric, cresonul se remarcă prin capacitatea de a combate constipația, dat fiind faptul că stimulează peristaltismul intestinal. Adevărat aliment-medicament, cresonul are o acțiune remarcabilă și la nivelul ficatului, pe care îl reface și îl susține. Pentru dezintoxicarea organismului, se poate recurge la sucul de creson, obținut din mixarea a 150 g plantă (rezultă 100 ml suc), care se consumă îndoit cu apă sau cu lapte rece, în două reprize, dimineaţa pe stomacul gol şi înainte de prânz.

Germenii diminuează riscul de cancer

Germenii de creson, plini de vitamine, se pot achiziționa de la magazine sau se pot obține acasă, prin încolțirea semințelor. Acești germeni au minerale în concentraţie mare, de aceea valoarea lor nutritivă este importantă, iar efectele vindecătoare ale acestora sunt notabile: expectorante, diuretice, tonice, antidepresive, antioxidante, antiinflamatoare şi antisclerotice. Germenii de creson sunt recomandaţi pentru detoxifierea organismului, au un efect binecunoscut asupra tractului gastrointestinal, îmbunătăţesc digestia, normalizează tensiunea arterială, previn bolile oculare (mai ales cataracta) şi reduc riscul de cancer.

Sucul de creson amestecat în părți egale cu alcool de 90 de grade este indicat împotriva alopeciei, sub formă de frecții ale scalpului, de două ori pe zi

Salată cu creson

925 7 4Ingrediente: 1 salată verde, 1 roşie mare, 1/4 ceapă, 2 mâini cu frunze de creson. Pentru sos: 1 linguriţă cu muştar, ulei de măsline, sare, 1 linguriță cu maioneză, piper alb măcinat, câteva picături de oțet.

Mod de preparare: se spală salata verde şi se usucă, apoi se rupe în bucăţi mici, se adaugă în castron cresonul, roșia feliată și ceapa tocată fin. Pentru sos se amestecă ingredientele, mai puțin uleiul, care se picură treptat. La final, se asezonează sosul cu sare și piper și se toarnă peste legume, amestecându-se ușor. Salata se servește alături de preparate din carne.