de Roxana Istudor şi Carmen Bădulescu
Fructe aromate, cu gust dulce-acrişor unic, vișinele sunt ideale pentru un desert răcoritor şi gustos. Pe de altă parte, aceste delicioase roade ale verii asigură o porţie semnificativă de vitamine, minerale, fibre şi proteine, având nenumărate beneficii pentru sănătate.
Susțin acuitatea vederii pe termen lung
Nutriţioniştii consideră vișinele adevărate superfructe, ideale pentru o viaţă sănătoasă. Primul element care intră în ecuația acestei recomandări este certificarea de specialiști a conținutului de antioxidanți din vișine. Aceste fructe aduc organismului antocianine, coloranţi naturali care au numeroase beneficii pentru metabolism. Unul dintre acestea este reglarea nivelului de zahăr din sânge, ceea ce face vișinele ideale de consumat de persoanele care suferă de diabet. Mai departe, compușii cu acțiune antioxidantă din aceste fructe protejează vitamina A de oxidare și cresc conținutul acestei vitamine pe retină. Ca urmare directă, consumul de vișine este de natură să susțină acuitatea vederii pe termen lung.
Întârzie îmbătrânirea
Potrivit rezultatelor unor studii extinse, vișinele au proprietatea remarcabilă de a acționa benefic asupra funcționării creierului, prevenind boli neurodegenerative grave și care nu au un tratament standard în prezent, ca Alzheimer sau Parkinson. Astfel, consumul acestor fructe, indiferent în ce formă (proaspete, în diverse preparate, conservate sau sub formă de suc) îmbunătățește memoria, mai ales odată cu înaintarea în vârstă, sporind, în același timp, și capacitatea de învățare, ceea ce le face ideale în meniul persoanelor din toate generațiile. Aceste beneficii sunt completate de proprietatea acestor fructe de a avea efect de întârziere a îmbătrânirii, întrucât pot elimina efectele radicalilor liberi și combat eficient stresul oxidative, care stă la baza deteriorării în timp a proceselor metabolice.
Protejează sistemul cardiovascular
Vișinele au demonstrat, pe parcursul unor cercetări extinse, capacitatea de a reduce formarea colesterolului cu densitate ridicată în vasele de sânge, pot elimina trombul format și astfel previn ateroscleroza, boală cronică ce afectează vasele şi inima, principala cauză de apariţie a deceselor prin infarct miocardic în toată lumea. Ca urmare, consumul acestor fructe este echivalent cu o protecție sporită a sistemului cardiovascular, îmbunătățind fluxul sangvin, reducând riscul de accident vascular cerebral și reglând tensiunea arterială. În același timp, aceste fructe ajută la reglarea nivelului grăsimii la pacienţii cu sindrom metabolic. Totodată, vișinele sunt o sursă naturală de melatonină, hormon care reglează ciclul somn-veghe. Sucul de vișine poate crește și nivelul triptofanului, aminoacid esențial și precursor al serotoninei, care ajută la somn. Potrivit studiilor, consumul de suc de vișine de două ori pe zi, timp de două săptămâni, măreşte timpul de repaus cu aproximativ 84 de minute în rândul adulților în vârstă cu insomnie, generând și o calitate sporită a odihnei, notează ashbolt.com.au. Potrivit unor cercetări derulate pe subiecți umani, vișinele pot fi mâncate cu două-trei ore înainte de ora de culcare. În același timp, s-a constatat faptul că un pahar cu suc proaspăt de vişine, în fiecare dimineaţă, consumat cel puţin două săptămâni, i-a făcut pe voluntari să adoarmă mai devreme și mai rapid.
Eficiente în cazuri de artrită reumatoidă
Ca antiinflamatori, vișinele au un renume consolidat pe direcția combaterii artritei. În același timp, potrivit rezultatelor unui studiu derulat la Universitatea din Michigan, SUA, consumul acestor fructe este asociat cu nivelurile reduse de oxid nitric, un compus asociat cu osteoartrita şi artrita reumatoidă. De asemenea, flavonoizii pe care îi conţin vișinele ajută la scăderea acidului uric, al cărui nivel crescut poate duce la apariţia artritei. Pe de altă parte, un studiu de la Universitatea din Boston, efectuat timp de un an, la care au luat parte 633 de persoane diagnosticate cu gută, a reliefat faptul că toţi voluntarii care au mâncat vişine zilnic au avut un risc de atacuri de gută cu 35% mai mic decât ceilalți participanți la teste.
Au un efect uşor laxativ
Ca sursă importantă de fibre, vișinele ajută la o bună digestie. Consumul acestor fructe se traduce prin detoxificare naturală, eliminarea deșeurilor rezultate din procesele metabolice și un efect ușor laxativ, ceea ce recomandă vișinele în dieta persoanelor predispuse la constipație. Totodată, mai multe studii efectuate în SUA au evidențiat faptul că aceste fructe previn obezitatea, care, potrivit oamenilor de ştiinţă, creşte riscul de cancer de colon. Testele pe animale de laborator au fost concludente: exemplarele care au primit vișine în dieta zilnică au prezentat un risc semnificativ scăzut de a dezvolta temuta boală.
Regenerează pielea
Vișinele se pot folosi și extern. Compușii prețioși pe care îi conțin le recomandă, potrivit experților, pentru regenerarea pielii, fiind de folos pentru tonifiere și redarea strălucirii, precum și împotriva ridurilor și semnelor de îmbătrânire prematură a chipului. Totodată, aceste fructe pot fi de ajutor în tratarea cuperozei, o formă de acnee rozacee care se instalează cu precădere la persoanele trecute de 30 de ani și au și un efect emolient, vindecând crăpăturile pileii. Una dintre măștile cele mai redutabile pentru ten se poate prepara acasă, astfel: se spală bine trei linguri cu vișine, se scot sâmburii și se zdrobește pulpa cu o furculiță. Pasta obținută se aplică pe față și pe gât, se lasă să acționeze timp de o oră și se clătește apoi cu apă rece. Efectul de luminare a tenului va fi remarcabil de la prima aplicare.
Tort Pădurea Neagră
Ingrediente: pentru blat: 170 g unt, 6 ouă, 1 linguriţă cu esență de vanilie, 220 g zahăr, 60 g făină, 80 g cacao. Pentru umplutură şi decor: 3 linguri cu lichior de vișine, 750 ml frişcă lichidă, 500 g vişine fără sâmburi, 80 g zahăr, 240 g ciocolată.
Mod de preparare: pentru blat, se bat albuşurile spumă cu zahărul, apoi se adaugă gălbenuşurile amestecate cu untul. Se combină prin mișcări ușoare, de jos în sus, apoi se presară în ploaie făina și cacaua, cernute împreună. Aluatul rezultat se toarnă în formă de blat tapetat cu hârtie de copt și se lasă în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius, pentru circa 40 de minute. Se scoate și se lasă la răcorit pe un grătar. Vișinele se pun într-o crăticioară cu două linguri cu zahăr şi se lasă pe foc iute până când scade zeama. După ce s-au răcit puțin, se încorporează două linguri cu lichior. Pentru cremă se bate frişca cu zahărul şi vanilia, se adaugă restul de lichior şi se amestecă bine. La asamblare, se păstrează un sfert din cantitatea de cremă, apoi se taie blatul în trei felii, se acoperă fiecare cu cremă, se presează ușor la final și se dă la rece pentru cel puțin 12 ore. După acest răstimp se scoate, se așază cu partea mai dreaptă în sus și se îmbracă cu crema păstrată. Se presară cu fulgi de ciocolată după imaginație și se ornează cu vișine.