Main menu

header

942 6 1de Georgiana Mihalcea

Hreanul conține săruri minerale (calciu, sodiu, potasiu, fosfor, magneziu, sulf), oligoelemente (fier, cupru), acizi (clorhidric, fosfatic, carbonic, sulfuric) și vitamine (C, B2, B3 și B6). Ingredientele responsabile pentru aroma înțepătoare a hreanului sunt glucozinolații, compuși legați de carbohidrați. Sub acțiunea unei enzime numită mirozinază, glucozinolații sunt transformați în compuși activi precum izotiocianați, denumiţi și „ulei de muștar”, care au proprietăți antibacteriene, antifungice și anticancerigene.

Luptă cu tulburările digestive

Dacă tranzitul intestinal încetinește, hreanul vă poate veni în ajutor îmbunătățindu-l și ajutând digestia, deoarece face alimentele grase mai ușor digerabile. Să știți că reduce gazele intestinale și are, de asemenea, un ușor efect laxativ. Are și proprietăți depurative care curăță intestinele și elimină paraziții. Dacă vă gândiți să urmați o cură de detoxificare, hreanul reprezintă o alegere ideală.

Vindecă sinuzitele și bronșitele

Această plantă este un concentrat de vitamina C. În plus, are capacitatea de a lichefia secrețiile. Acest lucru îl face un aliat valoros în reducerea simptomelor sinuzitei și bronșitei. De ce? Pur și simplu pentru că ajută la decongestionarea tuburilor bronșice. Dacă aveți nasul înfundat apelați la acest remediu: asezonați-vă mâncarea cu hrean și adăugați câteva picături de lămâie. Vă veți simți mult mai bine în scurt timp. Un studiu german aplicat la peste 1.500 de copii cu vârsta de 4 ani și peste această vârstă a examinat eficacitatea unui extract (Angocin Anti-Infekt N) din rădăcini de hrean și nasturtium, în comparație cu cea a unui antibiotic standard. 634 de copii au suferit de bronșită în timpul studiului. În urma tratamentului cu extract de plantă, simptomele legate de bronșită au scăzut cu aproximativ 80%, efect similar cu cel obținut de antibioticul testat în studiu. În plus, cercetătorii au observat o frecvență mai mică a efectelor secundare cu extractul de hrean.

Are efect diuretic

Hreanul este bogat în alicină și sinigrina. Aceștia sunt doi compuși activi cu proprietăți antibiotice. Datorită acestor elemente, hreanul are un efect bactericid, ameliorând semnificativ infecțiile tractului urinar. De asemenea, are un efect diuretic care facilitează eliminarea bacteriilor responsabile de infecțiile tractului urinar. Un alt studiu german a arătat că 479 de pacienți care au suferit de o infecție a tractului urinar și-au văzut simptomele reduse cu 81% după tratamentul cu un extract pe bază de hrean, o reducere a cărei amploare este similară cu cea a antibioticului care este de 88%. Un alt studiu publicat în 2011 a demonstrat că ingredientele din hrean posedă aceleași proprietăți ca și pesticidele sintetice, susținând ipoteza că hreanul ar fi util în tratamentul infecțiilor tractului urinar.

Calmează reumatismul și durerile articulare

Este una dintre cele mai cunoscute și mai vechi virtuți medicinale ale hreanului. Proprietățile sale de a calma durerile articulare apărute din cauza osteoartritei sau artritei sunt recunoscute încă din Evul Mediu, cu ajutorul cataplasmelor. Pentru aceasta se rade rădăcina și se amestecă cu puțină apă și se obține astfel o pastă care se aplică direct pe zonele dureroase.

Benefic în scorbut

Hreanul este mai bogat în vitamina C decât portocala şi de aceea este foarte util pentru a lupta împotriva stărilor de oboseală. Este foarte eficient în întărirea sistemului nostru imunitar. Nu fără motiv a fost folosit pentru combaterea scorbutului. Efectele sale asupra acestei boli au fost demonstrate cu mulți ani în urmă. Această boală, care a afectat adesea marinarii și prizonierii, este consecința unei lipse semnificative de vitamina C. Pentru a profita de aceste beneficii, pur și simplu adăugați-l în dieta dumneavoastră.

Vă scapă de mâncărimea după înţepăturile de insecte

Tot cu ajutorul unei cataplasme cu hrean veți scăpa și de senzațiile neplăcute pe care le provoacă înţepătura unei insecte. Însă, pișcăturile nu provoacă doar mâncărime, ci și o senzație de arsură, pe care o veți calma tot cu ajutorul acestei plante binefăcătoare.

Diminuează durerea provocată de afte

Hreanul este, de asemenea, cunoscut pentru proprietățile sale de calmare a durerii și antiinflamatorii. Ras și amestecat cu apă, formează o apă de gură care poate calma durerea cauzată de afte.

Curăță dinții și împrospătează respirația

Folosit sub formă de cataplasmă sau adăugat în dieta dumneavoastră, hreanul are capacitatea de a îmbunătăți și de a stimula circulația sângelui. De asemenea, ajută la reglarea tensiunii arteriale. Deoarece are rol antibacterian, consumul de hrean ajută la limitarea proliferării bacteriilor în gură. Poate fi folosit și ca apă de gură, eliminând cauzele respirației urât mirositoare și protejând dinții. Am văzut că hreanul este un bactericid eficient, în special datorită alicinei pe care o conține în cantități mari. Acesta este un compus care se găsește și în usturoi. Datorită acestor proprietăți poate lupta împotriva bacteriilor Escherichia coli sau chiar împotriva Stafilococului auriu.

Stimulând puternic secreția salivară, rădăcina mai poate fi mestecată pentru a combate retragerea gingiilor

Pentru copiii slabi, fără poftă de mâncare, tăiați rădăcina proaspătă în felii și stropiți cu zahăr. Se lasă la macerat într-un borcan de sticlă bine închis. Scurgeți sucul care se formează și dați-le zilnic câte o lingură

Are proprietăţi împotriva cancerului

Mai multe studii pe animale au descoperit că ingredientele din hrean au proprietăți împotriva cancerului și asta datorită glucozinolaților și compușii lor activi numiți izotiocianați. Nu au fost efectuate suficient de multe studii clinice până în prezent. Un alt avantaj al hreanului este prezența antioxidanților. Aceştia ajută la protejarea organismului împotriva radicalilor liberi și la prevenirea apariției anumitor boli (cancer, boli cardiovascu- lare etc.). În 2017, Inserm a publicat un studiu științific despre beneficiile consumului de anti oxidanți pentru o sănătate mai bună. Astfel, cercetătorii au observat un risc mai scăzut de diabet de tip II la persoanele cu o dietă bogată în antioxidanți. „Rezultatele lor arată că riscul de diabet scade odată cu nivelul consumului de antioxidanți până la un prag de 15 mmol/zi, ceea ce corespunde de exemplu dietelor bogate în ciocolată neagră, ceai, nuci, prune uscate, afine, căpșuni, alune etc. Dincolo de acest prag riscul nu mai scade”, potrivit acestui studiu realizat de Inserm. În trecut, alte studii făcuseră deja legătura între o dietă bogată în fructe și legume și un risc mai scăzut de apariție a anumitor cancere și boli cardiovasculare. Hreanul are, de asemenea, o concentrație mare de alicină care este prezentă și în usturoi sau praz. Acest compus cu sulf are multe virtuți. În special, se consideră că are proprietăți antibacteriene, antiseptice și antiinflamatorii. Toți acești compuși îl fac un aliat de nădejde în lupta împotriva cancerului. Și toate aceste virtuți sunt concentrate într-o singură legumă: hreanul!