Main menu

header

946 7 2de Roxana Istudor şi Carmen Bădulescu

Despre gustul amar al pelinului se vorbește de secole. La fel și despre proprietățile medicinale ale acestei plante excepționale, care vine din negura vremurilor să susțină sănătatea oamenilor.

Regenerează mucoasa digestivă

Pelinul are multiple beneficii pentru sănătate. Frunzele, tulpinile şi florile plantei au acţiune diuretică, dezinfectantă, digestivă, pelinul fiind în primul rând un mare aliat al sistemului digestiv. Astfel, potrivit tradiției, ca și studiilor care au confirmat-o, pelinul combate indigestia și meteorismul abdominal, stimulează apetitul și secreţiile gastrice, protejând și regenerând mucoasa digestivă. De asemenea, planta are o bună reputație pe direcția atenuării crizelor biliare și, graţie substanţelor pe care le conţine (tanin, fitosteroli, flavone sau acizi organici), combate anemia.

Adjuvant în reumatism

Ceaiul de pelin, preparat prin infuzarea unei linguri cu frunze și tulpini de plantă uscată în 250 ml apă clocotită, este renumit pentru efectul benefic în cazuri de răceală şi gripă, precum și pentru reducerea intensităţii durerilor de cap. Chiar dacă are un gust amar specific, se recomandă ca acest ceai să se consume fără zahăr, eventual cu puțină zeamă de lămâie. În același timp, tinctura de pelin, procurată din magazinele cu profil naturist sau din farmacii, diluată în apă, se poate folosi în igiena intimă, pentru a atenua inflamațiile genitale. Intern, tinctura administrată conform recomandărilor poate fi utilizată ca adjuvant în afecţiuni osoase, în reumatism, precum și în cazuri de tulburări specifice menopauzei. Pelinul sub formă de infuzie poate fi folosit şi extern, în curăţarea rănilor minore, precum zgârieturile sau tăieturile mici, şi a arsurilor superficiale, deoarece proprietăţile sale antibacteriene facilitează regenerarea ţesuturilor. În același timp, uleiul esenţial de plantă s-a dovedit eficient în ameliorarea amigdalitei purulente. Produsul trebuie folosit în cantităţi reduse, conform prospectului, deoarece conţine o substanţă toxică ce poate deveni nocivă dacă se depășesc dozele prescrise.

Pelinul echilibrează secreția de sebum la nivelul scalpului și părului