Main menu

header

950 7 2de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Floare delicată, intens colorată, brândușa-de-toamnă este sur­prinzător de puternică din per­spectivă terapeutică, ba chiar se re­comandă administrarea sub supra­veghere de specialitate, întrucât poate fi toxică. Pe de altă parte, este de mare ajutor pentru tratarea unor afecțiuni des întâlnite.

Utilă contra gutei

Seminţele brânduşei-de-toamnă sunt considerate un remediu eficient pentru tra­tarea gutei, datorită proprietăţilor diuretice ale acestei plante. Brândușa-de-toamnă se poate administra sub formă de ceai, care se prepară dintr-o linguriţă cu seminţe, care se fierb timp de două minute în 500 ml apă. O ceaşcă se poate consuma dimi­nea­ţa, iar restul cantităţii, pe parcursul zilei. De asemenea, grație efectelor sale analge­zice şi antiinflamatoare, brânduşa-de-toam­nă este utilizată pentru ameliorarea dure­rilor reumatismale. O linguriţă cu seminţe de lantă se fierb în 250 ml apă, timp de aproximativ zece minute. Decoctul cald se poate aplica local, seara.

Anestezic şi diuretic

În medicina tradiţională, pentru com­ba­terea problemelor renale şi ale vezicii urinare, preparatele pe bază de brânduşă-de-toamnă acţionează ca anestezic şi diu­retic. Totodată, în cazuri de leziuni ale liga­mentelor şi muşchilor, se pot face frecţii cu plantă zdrobită, cu efect de ameliorare a du­rerii. Tot datorită acţiunii sale calman­te, brânduşa-de-toamnă se poate utiliza pen­tru vindecarea ascitei (acumularea de lichid în abdomen), dar şi în cazuri de pneumo­nie, ca adjuvant. Tratamentul cu plantă se administrează întotdeauna la recomanda­rea și în dozele prescrise de specialist.

Accelerează cicatrizarea rănilor

Tratamentul cu brândușă-de-toamnă pentru accelerarea cicatrizării rănilor implică un preparat dintr-o linguriţă cu seminţe de plantă, care se fierb în 300 ml apă, timp de cinci minute. După ce lichidul se răceşte, se umezește o pânză de bumbac în decot și se aplică pe locurile afectate. Tratamentul se face zilnic, până la vindecarea rănilor. În cazul pacienţilor cu psoriazis, brândușa-de-toamnă are şi acţiune antiseptică, utilizarea acesteia prevenind apariţia infecţiilor.

PONT. Cercetări recente au descoperit în brân­du­șa-de-toamnă compusul demo­col­cină care este studiat din perspectiva tratării unor afecţiuni ale sângelui.