de Roxana Istudor şi Adrian Barna
Condiment foarte popular, care potențează gustul oricărui preparat, accentuându-i aroma, piperul roșu este mai mult decât o plăcere a gustului, este și un aliat al sănătății.
Conţine vitaminele E, C, K şi complexul de B
Folosit de secole în bucătărie, pentru a adăuga un gust picant şi arome bogate mâncărurilor, piperul roșu a demonstrat și numeroase beneficii pentru sănătate. Studiile oamenilor de știință au evidențiat proprietatea acestei pulberi delicioase de a susține scăderea în greutate. Concret, piperul roșu stimulează metabolismul, iar prin componenta sa activă, capsaicina, creşte termogeneza, procesul prin care corpul arde calorii pentru a produce căldură şi, în cele din urmă, generează pierdere de kilograme, după cum notează un studiu publicat în revista Appetite. De asemenea, piperul roșu conţine vitaminele E, C, K, alături de carotenoide, complex de vitamine B, calciu, potasiu și mangan, așadar un întreg tablou de nutrienți care previn procesele de oxidare și susțin sistemul imunitar.
Flexibilizează arterele
Piperul roșu conţine o cantitate mare de capsaicină, acea substanţă care declanşează o reacţie inflamatorie uşoară, menită să repare celulele rănite. Potrivit rezultatelor unor cercetări extinse, capsaicina este utilă și pentru îndepărtarea depozitelor de lipide care îngustează arterele şi, în paralel, le flexibilizează, prevenind formarea de cheaguri de sânge care pot genera probleme grave de sănătate, inclusiv atacuri de cord. Pe de altă parte, potrivit unui studiu publicat de Critical Reviews în Food Science and Nutrition, piperul roșu restabileşte buna funcționare a sistemului circulator, prin deschiderea vaselor capilare. De asemenea, acest tip de piper ajută la reducerea nivelului de colesterol LDL din sânge și a trigliceridelor.
Exercită efecte chimiopreventive
Unul dintre beneficiile majore ale prezenței în dietă a piperului roșu este acțiunea la nivel digestiv. Practic, studiile au evidențiat că piperul roșu inhibă secreţia acidă și stimulează fluxul sangvin al mucoasei gastrice, ceea ce ajută la prevenirea şi vindecarea ulcerelor. În același timp, piperul roșu stimulează glandele salivare și susține procesul de metabolizare a alimentelor și de eliminare a toxinelor. Totodată, capsaicina prezentă în acest condiment acţionează ca agent de prevenire a cancerului. Un studiu pe animale de laborator, publicat în revista Cancer Research, arată că piperul roșu, prin capsaicină, exercită efecte chimiopreventive, induce apoptoza celulelor canceroase şi ajută la prevenirea creşterii tumorilor.
Capsaicina din piperul roșu ajută la reducerea inflamaţiei în organism
Piperul roşu încălzeşte corpul prin accelerarea circulaţiei şi induce termogeneza
Alină durerea
Oamenii de știință au descoperit că piperul roșu poate stimula un răspuns de durere într-o altă parte a corpului. Odată ce creierul îşi îndreaptă atenţia asupra noului loc, durerea inițială se diminuează semnificativ. De asemenea, pulberea de piper roșu este renumită pentru proprietatea de calmare a durerii după o intervenţie chirurgicală, a celei generate de deteriorarea nervilor la nivelul picioarelor din cauza diabetului, de leziuni lombare, de osteoartrită şi artrită reumatoidă, precum și de tensiune musculară, atunci când este aplicată pe piele. De altfel, există numeroase formule de creme şi unguente topice care conţin capsaicină şi sunt folosite pentru a reduce senzaţia de durere în zonele pe care sunt aplicate.