de Roxana Istudor şi Carmen Bădulescu
Bacopa monnieri este un vechi remediu ale cărui beneficii au fost demonstrate științific. Tămăduitor de top al medicinei Ayurveda, această plantă este încărcată de antioxidanți care țin organismul la adăpost de numeroase boli.
Are capacitatea de a reţine informaţii la adulţii trecuţi de o anumită vârstă
Folosită de secole pentru o varietate de scopuri terapeutice, bacopa monnieri este considerată un aliat eficient în lupta cu anxietatea, stresul și simptomele tulburării de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD), cum ar fi neliniștea, autocontrolul slab, neatenția și impulsivitatea. Oamenii de știință care au studiat planta pun acest efect pe seama acțiunii acesteia de stimulare a creierului și de scădere a inflamației, care au recomandat bacopa monnieri inclusiv pentru îmbunătățirea memo- riei, învățarea spațială și capacitatea de a reține informații la adulții trecuți de o anumită vârstă. Un studiu pe animale de laborator a pus în evidență faptul că administrarea de bacopa monnieri a redus daunele și a inversat semnele de afectare a memoriei la exemplarele testate. În același timp, antioxidanții descoperiți în această plantă protejează împotriva daunelor celulare cauzate de molecule dăunătoare numite radicali liberi, a căror acumulare în exces poate genera numeroase afecțiuni cronice.
Preîntâmpină bolile de rinichi
Potrivit rezultatelor unor serii de studii de laborator, bacopa monnieri poate suprima eliberarea de citokine proinflamatorii, având efecte antiinflamatoare comparabile cu cele ale unor medicamente utilizate în mod obișnuit pentru a trata inflamația. Ca urmare, planta este luată în considerare ca un agent natural de prevenire a diabetului, bolilor de inimă și de rinichi. De asemenea, bacopa monnieri este considerată o plantă adaptogenă, ceea ce înseamnă că are capacitatea de a crește rezistența corpului la stres. Cercetările sugerează că bacopa monnieri reduce anxietatea prin creșterea dispoziției și reducerea nivelului de cortizol, un hormon care este strâns legat de nivelul de stres, rivalizând, ca efecte, cu un medicament pe bază de prescripție medicală folosit pentru a trata aceste simptome.
Bacopa monnieri este disponibilă sub mai multe forme, inclusiv capsule și pulbere, iar dozele standard pentru administrarea extractului de plantă în studiile clinice au fost de maximum 450 mg pe zi
Menţine tensiunea arterială într-un interval sănătos
Hipertensiunea arterială este o problemă majoră de sănătate în toată lumea, crescând riscul de boli cardiovasculare. Cercetările derulate de oamenii de știință au evidențiat capacitatea bacopa monnieri de a menține tensiunea arterială într-un interval sănătos. Un studiu pe animale de laborator a relevat faptul că administrarea plantei a redus nivelul tensiunii arteriale sistolice și diastolice, prin eliberarea de oxid nitric, care ajută la dilatarea vaselor de sânge, ducând la îmbunătățirea fluxului sangvin. Rezultatele au fost confirmate ulterior de mai multe studii clinice care au inclus administrarea de suplimente pe bază de plantă. Pe de altă parte, bacopa monnieri este studiată din perspectiva proprietății de a inhiba creșterea celulelor canceroase de sân, creier și colon.