Main menu

header

968 7 1de Roxana Istudor şi Flori Pintea

Unele persoane consideră că pielea grasă nu necesită îngrijire suplimentară în condiții de frig, dar această credință este eronată. Îngrijirea tenului gras sau cu tendință de îngrășare iarna este absolut esențială pentru a menține prospețimea și frumusețea pielii.

Frigul stimulează producerea de sebum

Temperaturile scăzute, vântul aspru și ceața densă nu afectează pielea grasă în același mod în care afectează pielea uscată sau pe cea sensibilă, însă acest lucru nu înseamnă că nu este nevoie de o rutină de îngrijire specială iarna, care să prevină excesul de sebum și toate problemele care derivă din acesta. În lunile mai reci, aerul tinde să fie mai uscat, ceea ce duce la o pierdere crescută de apă din piele. Pentru a compensa, aceasta poate produce mai mult sebum pentru a preveni pierderea ulterioară a umidității și, din cauza aceasta, pot apărea acneea, porii înfundați, uscăciunea și aspectul mat. Deshidratarea, alături de dușurile fierbinți, utilizarea excesivă a încălzitoarelor și lipsa expunerii la razele Soarelui sunt, de asemenea, câteva motive pentru producția excesivă de sebum în timpul iernii.

Curățare, hidratare, exfoliere, protecție

Orice rutină de îngrijire a tenului gras cu tendință de îngrășare în timpul sezonului rece are ca prim pas demachierea de fiecare zi. Începeți prin a vă curăța fața cu un produs blând, hidratant, evitându-le pe cele dure, deoarece pot face pielea să producă mai mult sebum. Alegeți o formulă fără sulfați, care nu înfundă, pentru a curăța pielea fără a o usca. După curățare, este foarte importantă hidratarea corectă a tenului gras sau cu tendință de îngrășare. Optați pentru un produs ușor, cu ingrediente precum acidul hialuronic sau aloe vera, care hidratează pielea fără a înfunda porii. De asemenea, iarna este recomandat să exfoliați pielea de acest tip. Utilizați un exfoliant cu acid salicilic sau acid glicolic. Exfolierea o dată sau de două ori pe săptămână este suficientă pentru a vă menține pielea sănătoasă. În același timp, chiar și iarna, razele UV nocive pot face ravagii asupra oricărui tip de ten. Așadar, alegeți pentru aplicare zilnică o loțiune de protecție solară cu spectru larg, cu factor de cel puțin 30, și folosiți-o indiferent de vreme.

Consumul recomandat de apă pe tot parcursul zilei hidratează suficient încât pielea cu tendință de îngrășare sau grasă să nu mai aibă „pornirea“ de a compensa prin producere de sebum

Peeling cu acid salicilic

Măștile sunt recomandate pentru rafinarea aspectului pielii, mai ales dacă tegumentul este tern. Dacă aveți tenul gras sau cu tendință de îngrășare, iarna puteți apela la măștile pe bază de ceai verde sau gălbenele. Folosirea acestora de două ori pe săptămână este suficientă pentru o întreținere adecvată a tenului. De aseme- nea, dat fiind faptul că în sezonul rece se petrece mai mult timp în interior, puteți recurge la un peeling cu acid salicilic, care ajută la eliminarea punctelor negre și a coșurilor. Pe de altă parte, din perspectivele îngrijirii, ca regulă generală, gelurile sau cremele hidratante recomandate de dermatologi sunt cele mai bune pentru persoanele cu pielea grasă, întrucât nu înfundă porii și nu conțin uleiuri.