de Anda Postolache
Există şi plante cu efect asupra sistemului nostru hormonal, iar cunoaşterea lor ne poate ajuta să evităm folosirea medicamentelor tradiţionale. Iată care sunt câteva dintre cele mai importante remedii naturiste, ce pot lupta împotriva schimbărilor hormonale.
Flori de morcov împotriva insuficienţei ovariene
Florile de morcov au proprietatea de a stimula funcţionarea glandei hipofize şi a ovarelor. Atrofierea ovarelor este mult încetinită, de aceea tratamentul cu flori de morcov se adresează mai ales doamnelor care au trecut de momentul instalării menopauzei, dar şi femeilor tinere care suferă de insuficienţă ovariană. Tratamentul se face astfel: seara se pune într-un borcan cu apă o tocătură din frunze şi flori de morcov, se lasă peste noapte, iar dimineaţa se strecoară şi se bea pe stomacul gol. Se poate folosi atât planta proaspătă, cât şi uscată.
Mugurii de zmeur reduc efectele menopauzei
Tratamentul cu muguri de zmeur se adresează femeilor de toate vârstele. Aceşti muguri sunt apreciaţi în medicina naturistă, pentru efectele lor asupra funcţionării ovarelor. Ei conţin substanţe care au efectul progesteronului, folosirea lor ducând la atenuarea tuturor simptomelor menopauzei. Chiar şi fenomenele de îmbătrânire sunt încetinite de tratamentul cu această plantă. Mugurii de zmeur se culeg primăvara, timpuriu, se zdrobesc şi se pun la conservat în miere de albine. Se consumă zilnic. La fel de eficientă este şi pulberea din muguri uscaţi, din care se iau patru linguriţe pe zi, de dimineaţă până seara.
Cât mai multe crudităţi
Sistemul nostru hormonal poate fi ajutat şi de consumarea multor legume şi fructe. În general, crudităţile, salatele şi alimentele neprelucrate cu ajutorul focului sunt foarte sănătoase. Consumul mare de alimente crude creşte imunitatea organismului, oferă pielii un aspect strălucitor şi sănătos, îmbunătăţeşte activitatea sexuală, previne osteoporoza şi asigură un somn odihnitor. De aceea, este bine ca din regimul zilnic să nu lipsească fructele şi salatele.
Mărarul stopează dereglările hormonale
Seminţele de mărar au efecte benefice asupra hormonilor feminini ai sexualităţii. În jurul vârstei de 40 de ani, organismul femeilor începe să producă mai puţin estrogen, ceea ce afectează atât aspectul fizic, cât şi psihicul. Tratamentul cu seminţe de mărar constă în trei linguriţe de pulbere, ce se iau de trei ori pe zi. Praful de mărar se ţine sub limbă câteva minute, după care se înghite cu apă. În scurt timp, pielea va avea un aspect sănătos, sânii vor deveni mai fermi, secreţiile vaginale se vor regla, ritmul de creştere a părului de pe corp va încetini. Tratamentul cu mărar este contraindicat persoanelor care au exces de estrogen.