de Claudia Stan
Pătlăgeaua roşie este de fapt un fruct originar din Peru, dar care, graţie gustului şi proprietăţilor sale curative, a ajuns să fie crescută în aproape toate ţările. La noi, roşiile sunt cultivate în fiecare anotimp, în grădini şi în sere.
Ţine departe astenia
Fructul conţine apă în proporţie de 90%, dar şi glucide, fosfor, magneziu, potasiu, sulf, zinc, cupru, vitaminele A, B, C, PP, E, K şi multe alte substanţe chimice. Roşia este printre cele mai puternice alimente ce previn putrefacţiile intestinale şi constipaţiile. Sâmburii şi coaja pătlăgelei ajută ca alimentele din stomac să fie digerate rapid, stimulând totodată şi mişcările intestinale. Mai mult, fructul purifică sângele şi determină eliminarea rapidă a toxinelor. Pentru a beneficia din plin de vitaminele roşiei se recomandă consumul acesteia în stare crudă, în salate. Tăiaţi două roşii în felii micuţe, la care adăugaţi puţină sare şi o lingură şi jumătate cu ulei de măsline. Salata de roşii este recomandată în curele de slăbire, pentru combaterea asteniei şi insuficienţei cardiace.
Frunzele neutralizează veninul
Aciditatea roşiei este benefică şi pentru uzul extern, ca tratament împotriva tenului gras, pătat şi cu coşuri. Se stoarce o roşie proaspătă, iar cu sucul rezultat se tamponează faţa. Se lasă timp de zece minute, după care se clăteşte, iar tratamentul se va face zilnic, preţ de două săptămâni, până ce dispare acneea, iar tenul capătă un aspect normal. Fructul ajută la vindecarea erupţiilor cutanate, a iritaţiilor tegumentare sau a înţepăturilor de insecte. În cazul în care aţi fost înţepat de o viespe sau de o albină, frecaţi zona puternic cu frunze de pătlăgele, pentru a neutraliza efectul veninului.