de Anda Postolache

Limba-mielului este o plantă originară din Siria, dar astăzi creşte în cea mai mare parte a Europei şi în nordul Africii. Are multiple acţiuni terapeutice.

Tratează tusea
Tulpina limbii-mielului ajunge până la 100 cm, fiind o plantă ce produce multe seminţe, înmulţindu-se cu uşurinţă într-un areal prielnic. Planta se numeşte în limbaj ştiinţific Borago officinalis, dar în popor este cunoscută sub mai multe denumiri: limba-boului, mierea-ursului, alior, laptele-câinelui. În trecut era utilizată pentru accelerarea vindecării rănilor, pentru tratarea tusei, a vărsatului de vânt şi a scarlatinei.

Vindecă retenţia urinară
Se foloseşte în formă de infuzie, decoct, pulbere, dar nici planta proaspătă nu este de lepădat! Indicaţiile sale sunt diverse: afecţiuni renale, bronşită, cistită, migrene, insomnii, roşu în gât, boli ale vezicii urinare, arsuri, astm, boli de stomac sau infecţioase. În caz de retenţie urinară se recomandă infuzia, ce se prepară din două linguriţe cu flori la 250 ml de apă. Se beau două căni pe zi la sfatul medicului specialist.
Maceratul se pregăteşte astfel: două linguriţe cu plantă se pun în 250 ml de apă la temperatura camerei şi se lasă peste noapte, apoi se strecoară şi se bea uşor călduţă.
Din florile de limba-mielului se prepară, în laboratoare, produse cosmetice eficiente pentru combaterea ridurilor şi redarea elasticităţii epidermei. Aşadar, dacă întâlniţi la raionul de cosmetice creme cu limba-mielului, nu ezitaţi să le achiziţionaţi!