Main menu

header

Revista „Taifasuri” vă oferă posibilitatea de a pune întrebări Lilianei Simidon, specialist în produse naturiste. Sfaturile fitoterapeutei, paleta largă de remedii pe care le stăpâneşte vă pot aduce dramul de sănătate de care aveţi nevoie. Aveţi dureri, infecţii, alergii, un sistem imunitar slăbit, ori diabet sau ciroze? Liliana Simidon le găseşte rezolvarea cu ajutorul plantelor.

Termenul de artrită înglobează o varietate de afecţiuni şi semnifică strict inflamarea articulaţiilor ca urmare a unor leziuni cu diverse infecţii sau poate fi vorba despre un deficit genetic. Printre simptomele cel mai des întâlnite se numără: dureri articulare foarte puternice, tumefieri articulare (localizate la una sau la mai multe articulaţii). Se întâmplă foarte des să apară febra. Sunt cazuri când lucrurile se complică, astfel se poate ajunge la uzura articulaţiilor, precum şi la tulburări renale, cardiace, pot fi afectaţi ochii, nervii sau muşchii. În cazul artritelor apar inflamaţii, dar şi dureri la nivelul degetelor, al braţelor, al picioarelor sau la nivelul coloanei vertebrale. De multe ori senzaţia de înţepenire apare pe timpul nopţii, iar dimineaţa, la trezire, vă puteţi regăsi mobilitatea după o perioadă de „încălzire”.

Dieta vegetariană, imperativă
Iată câteva sfaturi pentru calmarea durerilor: pentru a reuşi este nevoie să aveţi multă răbdare şi tenacitate. Trebuie ştiut că dietele vegetariene cu conţinut scăzut de grăsimi şi de proteine diminuează disconfortul produs de boală. Din punct de vedere al alimentaţiei este foarte important să excludeţi alimentele acidifiante cum ar fi: carnea roşie, mezelurile, lactatele, ouăle, alcoolul şi produsele rafinate.
În cazul artritei este foarte important să existe de multe ori perioade de post, ca să puteţi elimina surplusul de toxine acumulate în organism. Dintre legumele şi fructele detoxificante vă amintim: usturoiul, anghinarea, ţelina, ceapa, pătrunjelul, prazul, tomatele, lămâile, merele, perele.
Puteţi consuma, de exemplu, ulei de peşte, ulei din seminţe de in, căci sunt o sursă importantă de omega 3, ce reprezintă pentru articulaţii o adevărată binefacere.
Mişcarea, chiar şi cea moderată, poate fi de mare folos, iar dacă aţi putea înota ar fi ideal.

Pirul elimină toxinele
Plantele ce v-ar putea fi de ajutor în această situaţie sunt: decoctul de coada-calului, decoctul de usturoi, infuzia de ciuboţica-cucului, infuzia de obligeană. Ceaiurile de pir şi de urzică, ce pot elimina toxinele din organism, pot ameliora cu mult situaţia.
Băile de plante cu: muguri de pin, coajă de salcie şi de frasin, flori de fân, cimbru, dar şi sarea grunjoasă sau argila sunt salutare. Temperatura apei nu trebuie să depăşească 37-38 de grade Celsius, dar produsele naturale pot fi şi ele de mare ajutor. Astfel puteţi alege următoarele produse:
Antireumatic: acţionează ca un antiinflamator, antialgic, diuretic, depurativ, dar şi protector gastric. Este util în cazul reumatismului, durerilor articulare, dar şi al gutei;
Sallaki: poate fi folosit în artrită, osteoartrită, bursită, tendinită;
Boswellia: protejează articulaţiile, are acţiune antiinflamatoare, analgezică, dar e de folos şi în cazul anumitor boli inflamatorii ale intestinului gros;
Harpagophytum: este recomandat în artrite, artroze, nevralgii, gută, entorse.