Main menu

header

de Ana-Maria Cocea

Osteoporoza apare pe fondul deficitului de hormon estrogen, hormon ce nu mai este secretat în cantităţi suficiente de ovare, ele atrofiindu-se la menopauză. În absenţa acestuia, apar tulburări în asimilarea şi fixarea calciului, fapt ce duce cu timpul la slăbirea oaselor, iar la investigaţiile radiologice veţi observa că s-a format temuta osteoporoză. Studiile au demonstrat că deficitul de hormon estrogen poate fi compensat de o alimentaţie ce stimulează activitatea hormonală. „Hrana vie”, pe bază de legume şi fructe proaspete, la care se adaugă cerealele nedecorticate, seminţele oleaginoase şi leguminoasele, este extrem de importantă pentru buna funcţionare a oaselor.

Măslinele fac minuni
Măslinele negre, consumate ca atare, şi uleiul obţinut prin presare la rece (poartă denumirea comercială de ulei extravirgin şi se găseşte în orice supermarket) sunt foarte bune consumate din belşug, dar nepreparate termic (în salate sunt cele mai bune!).

Germenii de grâu, rezervor de hormoni naturali
Germenii de grâu sunt o adevărată sursă de sănătate din toate punctele de vedere. Au un conţinut crescut de hormoni naturali. Se consumă două linguri pe stomacul gol, de obicei în combinaţie cu miere, pentru a le da un gust mai plăcut. Pentru persoanele aflate în timpul regimului cu multe crudităţi, care resimt acut senzaţia de foame, este indicată şi adăugarea a câteva linguriţe cu nucă verde rasă.

Lăptişorul de matcă ajută oasele
Lăptişorul de matcă este foarte util în lupta împotriva osteoporozei. Se iau 2 ml pe zi din acest produs apicol extrem de puternic. La magazinele specializate, lăptişorul de matcă se găseşte dizolvat în miere sau sub formă de drajeuri. O cură se ţine două săptămâni, după care se face o pauză de o lună.

Ţelina trebuie consumată crudă
Rădăcina de ţelină crudă şi frunzele verzi de ţelină (extrem de importante în activitatea hormonală), soia boabe şi germeni, fulgii de ovăz, miezul de nucă, seminţele de floarea-soarelui neprăjite, susanul pastă sau sub formă de seminţe neprăjite sunt extrem de importante. Seminţele de ţelină au un efect extraordinar de stimulare a glandelor sexuale şi suprarenale. Specialiştii în fitoterapie sunt de părere că aceste alimente merită a fi consumate zilnic, printre mese sau adăugate în salate. Ideea este să fie consumate crude. Altfel, efectul de a lupta împotriva osteoporozei nu va fi concretizat.

Tratament cu tinctură de mărar, timp de şase luni

Fără a avea un efect estrogen extrem de puternic, tinctura de seminţe de mărar este foarte eficientă în tratamentul osteoporozei, fiind foarte uşor de administrat şi la fel de uşor de asimilat de organism. De asemenea, ea poate fi luată în cure de lungă durată, de ordinul lunilor, ceea ce este indicat în tratamentul osteoporozei. Tinctura se prepară din 20 de linguri cu seminţe de mărar. Ele se amestecă în jumătate de litru de alcool alimentar de 70 de grade, după care se lasă la macerat opt zile şi se filtrează. Se ia o linguriţă cu tinctură dizolvată în jumătate de pahar de apă, de trei-patru ori pe zi. Tratamentul durează minimum jumătate de an.