Main menu

header

de Ana-Maria Cocea

Rucola (Rucola balsamica) este o plantă cu frunzele crestate, asemănătoare cu cele ale păpădiei, dar rotunjite la margini. Aceasta a fost preluată din bucătăria italiană, fiind foarte apreciată în lume. Este ,,adorată’’ în dietoterapie, fiind un element de forţă în curele de slăbire şi dezintoxicare. Diferenţa dintre ea şi salata verde românească este că rucola are un gust acrişor, este mai scumpă (fiind importată) şi contribuie mai bine la procesul de digestie.

Previne accidentele vasculare
Salata de rucola în care frunzele plantei sunt combinate cu ulei de măsline extravirgin constituie, fără doar şi poate, un excelent medicament pentru vasele de sânge. Reglează nivelul colesterolului, previne sclerozarea pereţilor coronarelor, măreşte flexibilitatea şi permeabilitatea vaselor de sânge. Pentru că se găseşte în aproape orice supermarket, chiar şi pe timp de iarnă, puteţi face cure de câteva săptămâni, în care o puteţi consuma de două ori pe zi. Mâncată zilnic, rucola previne şi combate ateroscleroza, ischemia cardiacă şi accidentele vasculare.

Taie pofta de mâncare
Pentru a slăbi chiar şi un kilogram pe zi, se consumă zilnic, cu zece minute înainte de fiecare masă. Două porţii de salată de rucola reprezintă două porţii de sănătate. În cantităţi mici, această plantă măreşte apetitul şi creşte viteza de digestie, iar în cantităţi mari taie pofta de mâncare. Astfel, prelungeşte senzaţia de saţietate şi arde grăsimile. Frunzele sale sunt bogate în fier şi favorizează asimilarea oligoelementelor extrem de importante din alte alimente (gălbenuşul de ou şi peştele).

Sistem imunitar de fier
Consumul de astfel de frunze apără organismul de infecţii şi îi sporeşte capacitatea de apărare. Studiile arată că cei care servesc frecvent această salată răcesc mai rar şi sunt mai puţin predispuşi la cistită sau colită. Conţinutul plantei este ridicat în vitamina C, iar acesta joacă un rol important în procesele de apărare a organismului. De asemenea, uleiul volatil din frunze luptă împotriva infecţiilor renale şi intestinale.

Salata se rupe, nu se taie

Salata de rucola se prepară dintr-o mână de frunze, patru roşii de tip „cireaşă”, ulei extravirgin de măsline, eventual puţină lămâie stoarsă (sau oţet de mere). Frunzele nu se taie, ci se rup cu mâna, păstrându-şi astfel mai mult timp gustul dulce-acrişor. Toate aceste ingrediente se amestecă bine, iar deasupra se presară sare, nu prea multă, să nu schimbe gustul plantei. Salata se consumă în 15 minute de la preparare, pentru ca efectele sale să nu fie diminuate.