Main menu

header

de Liliana Simidon

Insomnia reprezintă greutatea în a adormi, lipsa unui somn neîntrerupt un anumit număr de ore sau trezirea cu noaptea în cap. Sunt situaţii în care este vorba despre o combinaţie a acestora, persoana în cauză fiind total bulversată a doua zi. Aceasta nu îşi poate îndeplini în condiţii optime activitatea cotidiană, acuzând lipsă de vlagă, irascibilitate şi incapacitate de concentrare.

Reduceţi ceştile de cafea consumate!
Câteva dintre cauzele insomniei sunt stările nervoase, anxioase, extenuarea la locul de muncă şi statul fără discernământ în faţa calculatorului sau a televizorului. Încercaţi să eliminaţi cafeaua băută în neştire, alcoolul şi tutunul! Citiţi fiecare prospect al medicamentelor pe care le luaţi, deoarece acestea pot genera insomnie.

Mutaţi televizorul din dormitor!
Dar cum puteţi atrage somnul? Faceţi tot posibilul să nu vă enervaţi înainte de culcare, aveţi grijă ca masa de seară să fie una frugală. Este ideal să nu aveţi televizor în dormitor. Şi salteaua pe care dormiţi poate fi de vină, aceasta putând fi un factor perturbator dacă nu este de calitate. Atenţie, temperatura nu trebuie să depăşească 22ºC şi camera trebuie să fie foarte bine aerisită!

Baie caldă cu lavandă
Vă recomand câteva metode prin care puteţi atrage somnul:
- Seara, înainte de culcare, faceţi o baie caldă în care adăugaţi sare relaxantă (doi-trei pumni) şi două-trei picături de ulei de lavandă. Durata este de 20 de minute, iar temperatura apei nu trebuie să depăşească 38-40°C;
- Vă puteţi îmbăia într-o apă în care aţi pus plante ca: hamei, lavandă, flori de tei, melisă. Acestea se introduc într-un săculeţ şi se lasă un jet fierbinte să curgă pe el. Când apa a ajuns la 38-40°C, puneţi-l în cadă. Această metodă nu este recomandată persoanelor cu boli de inimă;
- O variantă poate fi şi umplerea unei sticle din plastic cu apă mai caldă, pe care, atunci când staţi în pat, o puneţi sub ceafă. Veţi simţi imediat cum vă destindeţi şi parcă somnul începe să vă dea „târcoale” (Atenţie cum puneţi dopul!);
- Pernuţa umplută cu flori de salcâm în amestec cu flori de tei pe care veţi dormi poate de asemenea să inducă somnul. Dacă vă place lavanda, introduceţi şi/sau levănţică;
- Înainte de culcare se poate consuma lapte cald (cu grăsime de maximum 1,5%), în care puneţi miere de albine (dacă nu sunteţi diabetic);
- Consumaţi o infuzie de flori de tei cu puţină miere (preferabil ca bărbaţii să nu bea ceai de tei);
- Masajul tâmplelor cu ulei de lavandă, acupunctura şi reflexoterapia ajută şi ele.

Produse naturale recomandate

SOMN LINIŞTIT are exact efectul denumirii. Mod de folosire: se consumă seara, cu o oră înainte de culcare, o cană sau două;
SUMENTA îmbunătăţeşte calitatea somnului, are proprietăţi anxiolitice, antistres, fiind un foarte bun adaptogen şi neurotonic. Administrare: una-două tablete de două ori pe zi. Ar fi bine ca acestea să fie administrate cu lapte cald;
GANODERMA LUCIDUM relaxează nervii, stimulează memoria, putând totodată îmbunătăţi şi induce somnul. Administrare: una-două capsule pe zi, din care una cu jumătate de oră înainte de culcare.

Gelul de duş cu ylang-ylang vă relaxează

De cele mai multe ori, gelul de duş din comerţ este dur cu pielea sensibilă, uscând-o excesiv. Atunci, de ce să nu vă preparaţi singuri acest produs indispensabil, dar cu componente naturale? Noi vă oferim o variantă bio uşor de pregătit, ce nu vă răpeşte prea mult timp. Pentru realizarea acestui gel de duş trebuie, în primul rând, să vă preparaţi un săpun lichid natural, fără parfum. Faceţi un amestec din patru părţi de apă, trei părţi de glicerină vegetală şi o parte de suc de lămâie. Apoi adăugaţi o lingură cu ulei de migdale dulci sau ulei de susan, două picături de ulei esenţial de lavandă şi aceeaşi cantitate de ulei esenţial de ylang-ylang. Amestecaţi toate ingredientele şi agitaţi bine înainte de folosire! Veţi obţine astfel gelul de duş perfect natural, acesta relaxându-vă înainte de culcare şi alungându-vă insomniile sâcâitoare.