Main menu

header

de Elena Şerban

Grecii sunt renumiţi pentru faptul că trăiesc mult şi bine. Au o sănătate în general de fier şi se simt în formă până la adânci bătrâneţi. De vină, după cum susţin ei, ar fi chiar uleiul de măsline. Se pare că nu e doar părerea lor. Astfel, conform unor studii recente, un anumit antioxidant prezent în acest produs poate încetini distrugerile ce apar în creier şi conduc la declanşarea maladiei Alzheimer.

Anulează atacul asupra celulelor nervoase
Cercetătorii consideră că antioxidantul ce oferă uleiului de măsline un gust picant va fi ingredientul principal în medicamentele ce vor fi fabricate pentru tratarea maladiei. Acest studiu a analizat felul în care substanţele chimice periculoase din creier atacă celulele nervoase. În cele din urmă, acestea reuşesc să întrerupă comunicarea dintre diversele zone ale creierului, provocând moartea celulelor şi apariţia demenţei.
Cercetătorii au descoperit că uleiul de măsline schimbă modul de acţiune al acestor substanţe chimice, împiedicându-le să atace celulele nervoase şi să le distrugă.

Protejează corpul de maladii cardiace
Până în prezent, aceste experimente au fost realizate doar în laborator, în eprubete, iar cercetătorii spun că testele trebuie continuate pe animale şi apoi pe subiecţi umani. Studiul a fost coordonat de Paul Breslin, un expert în psihobiologie, de la Universitatea din Philadelphia (SUA).
Uleiul de măsline are efecte benefice asupra organismului, protejându-l contra maladiilor cardiace, a creşterii nivelului de colesterol rău, a astmului şi chiar a unor tipuri de cancer.