de Anda Postolache

Dacă, pe timpul verii, un ceai de mentă este răcoritor, nici când este mai rece afară nu este de lepădat. „De vină” sunt calităţile sale antiinflamatorii şi antiinfecţioase, ce fac din plantă un remediu contra mai multor afecţiuni.

Egiptenii o foloseau împotriva crampelor
Pe numele ei ştiinţific Mentha piperita, menta este cunoscută în popor sub mai multe denumiri: izmă bună, gheasmă, izmă de apă, diană, iarbă-neagră sau iarbă-creaţă.
Planta a fost folosită în scopuri terapeutice încă din timpuri străvechi. Spre exemplu, egiptenii o foloseau pentru combaterea crampelor stomacale. În Antichitate, femeile din Grecia îşi frecau cu frunze de mentă chipul, pentru a avea tenul frumos mirositor şi sănătos. Fiind bogată în uleiuri eterice şi taninuri, iarba-neagră se foloseşte şi în aromaterapie.

Stimulează secreţiile biliare
Menta este de ajutor în tratarea afecţiunilor stomacului şi intestinelor, având un efect de constipare. Se foloseşte cu succes şi în tratarea diareii. Primul efect este de uşoară anestezie a mucoasei tubului digestiv prin conţinutul ridicat de mentol, dar are şi efect antiemetiv (antivomitiv) şi antiseptic. Previne infecţiile ce produc apoi colite sau ulcer gastric.
Stimulează secreţia biliară şi funcţia hepatică, favorizând eliminarea sucurilor biliare în duoden, ajutând astfel digestia. Lucru mai puţin ştiut, acţionează şi asupra calculilor biliari colesterolici, pe care îi dizolvă.

Elimină durerile dentare
Menta are efecte şi în atenuarea durerilor de dinţi, ca şi în calmarea sistemului nervos. În acest caz se foloseşte infuzia de mentă, ce se prepară din două linguriţe cu plantă la o cană de 250 ml cu apă clocotită. Se lasă la infuzat zece minute, apoi se bea fie cald, fie rece, de preferinţă neîndulcit sau cu miere.