Main menu

header

de Gabriela Niculescu

Este vremea tăierilor de fructificare la viţa-de-vie. Când temperatura aerului depăşeşte 5°C are loc un fenomen pe care viticultorii îl numesc „plânsul viei”. Seva abundentă ce se scurge ca nişte lacrimi din cordiţele lăsate pe butuc poate fi colectată cu grijă şi folosită ca remediu terapeutic. În medicina tradiţională românească, este numită şi „apă vie”, fiind întrebuinţată împotriva durerilor de ochi. Dar există şi alte utilizări cum ar fi în tratamentul pietrelor la rinichi sau al bilei.

Măreşte rezistenţa la infecţii
Cel mai cunoscut efect terapeutic al sevei viţei-de-vie este în combaterea unor afecţiuni oculare, în special conjunctivite şi blefarite. „Apa vie” proaspăt recoltată se aplică pe pleoape sau se pun comprese pe ochii închişi, acestea păstrându-se timp de 10-15 minute. De asemenea, se pun câteva picături în ochi, de două sau de trei ori pe zi. S-a constatat că are proprietăţi antiinflamatoare, antiseptice şi o enigmatică acţiune de mărire a rezistenţei la infecţii la nivelul ochilor.
Acest remediu este util şi administrat intern, în cazuri de dischinezie biliară, colecistită şi litiază biliară. Se iau trei-patru linguriţe cu sevă înainte de masă cu o jumătate de oră, apoi se stă culcat pe partea dreaptă timp de zece minute. Tratamentul se face cinci zile la rând. Tot intern, seva viţei-de-vie ajută şi în cazul pietrelor la rinichi: se iau opt-zece linguriţe dimineaţa, pe stomacul gol, în puţină apă sau în ceaiul recomandat în tratamentul acestei afecţiuni. Cura durează o săptămână.

- Cu seva de la viţa-de-vie pot fi vindecate şi unele leziuni ale pielii, iar în amestec cu usturoi pisat întăreşte rădăcina părului şi împiedică formarea cheliei