Main menu

header

de Liliana Simidon

Toţi ne dorim să trăim sănătos până la adânci bătrâneţi. Primul pas pe care trebuie să îl facem este acela de a începe o cură de detoxifiere, de a curăţa organismul după o lungă perioadă de iarnă şi după Sfintele Sărbători de Paşte, când, în foarte multe cazuri, am depăşit măsura şi la mâncare, dar şi la băutură. Toate toxinele acumulate pot fi eliminate dacă vom ţine o mică dietă care va reuşi să ne restabilească resursele energetice şi ne va face să ne recăpătăm vitalitatea.

Cerealele ar trebui consumate zilnic
Colonul este privit ca un sistem de canalizare. Este supranumit şi „groapa de gunoi” a organismului nostru. Trebuie deci să avem grijă de el, să încercăm să îl curăţăm cât mai des şi să ne ferim pe cât putem de constipaţie. Cu cât acesta este mai curat, cu atât şi noi vom fi mai sănătoşi. Putem apela din când în când şi la clisme. Este momentul optim să începeţi să consumaţi cât mai multă hrană nepreparată termic. Încercaţi să mâncaţi multe salate, dar obligatoriu fără tot felul de dressinguri din comerţ (maioneză, sosuri etc.). Cultivaţi-vă gustul pentru cereale, ce ar trebui consumate zilnic. În caz că munca dumneavoastră este epuizantă, atunci puteţi consuma peşte de trei-patru ori pe săptămână, 200-300 g la o porţie.

Beţi multe lichide!
Pentru a putea realiza la maximum detoxifierea organismului, este nevoie ca ficatul şi rinichii să funcţioneze la parametri optimi. Doar aşa se elimină toxinele acumulate. Trebuie să consumaţi lichide, minimum 2,5 litri pe zi (apă plată, ceaiuri, supe sau sucuri obţinute în casă).
Pielea este şi ea un organ ce ajută la detoxifiere, astfel este bine ca o cură de acest fel să înceapă atunci când puteţi sta acasă două-trei zile fiindcă pielea poate mirosi urât sau pot apărea eczeme, furuncule ori acnee. Ea începe să fie lipsită de strălucire, pierzându-şi totodată şi elasticitatea pentru câteva zile.

Remedii naturale
- cura cu sucuri de legume şi fructe (obţinute numai în casă şi consumate la maxim o oră de la preparare, fiindcă oxidează şi îşi pierd din virtuţi);
- cura cu germeni de grâu obţinuţi în casă: 150 g zilnic, împărţite la fiecare masă;
- cura cu urzici: se mănâncă de trei-patru ori pe săptămână şi se consumă şi zeama obţinută;
- cura cu leurdă este un detoxifiant de excepţie, fiind şi un tonifiant deosebit de bun. În plus elimină paraziţii intestinali şi ajută la întinerirea organismul;
- cura cu drojdie de bere, 50 g împărţite în trei doze sau se pot lua capsule de drojdie de bere;
- cura cu argilă. În primele zile vă poate constipa (se consumă exclusiv legume verzi). Prima lună se ţine 21 de zile, apoi se face o pauză zece şi se continuă timp de şase luni, câte zece zile pe lună;
- cura cu tije de păpădie ajută ficatul să se purifice;
- cura cu suc de orz verde: 50 ml de două ori pe zi.

Recomandări

PLUSPRIN LIVER - susţine ficatul în funcţia de eliminare a toxinelor din organism în cazul consumului excesiv de alcool, medicamente, mâncăruri grase, conservanţi sau aditivi alimentari. Administrare: o capsulă de trei ori pe zi;

DIZOLAX - purifică organismul prin eliminarea pe cale naturală a toxinelor existente la nivelul colonului, înlăturând astfel senzaţia de greutate, oboseală sau apatie. Administrare: două-trei capsule seara, înainte de culcare;

AGARICUS BRAZEI MURILL - când organismul dumneavoastră este plin de toxine, când pe piele apar tot timpul eczeme, aveţi un ficat steatozic şi probleme cu glicemia, acesta este remediul ideal. Administrare: două plicuri pe zi, cu mult lichid;

NEEM - este un detoxifiant sangvin foarte bun, util în toate afecţiunile dermatologice şi hepatice (ajută la curăţarea ficatului). Administrare: o capsulă de trei ori pe zi.