Main menu

header

    Câteva porţii de broccoli consumate zilnic pot preveni dezvoltarea cancerului la prostată, datorită unei substanţe chimice ce activează genele ce luptă împotriva bolii, potrivit unui studiu al Institutului britanic pentru cercetare alimentară.  Astfel, conform acestei cercetări, o substanţă chimică conţinută de broccoli, izotiocianat, poate provoca mai multe schimbări genetice, astfel încât activitatea genelor responsabile de dezvoltarea tumorii poate fi stopată.

Conopida, varza, hreanul şi ridichile, la fel de sănătoase 
    Studiul reprezintă prima încercare de a stabili, în timp real, legătura între o dietă bogată în fructe şi legume şi reducerea riscului de apariţie a cancerului. „Toată lumea spune să consumăm cât mai multe legume, însă nimeni nu poate să ne dea un argument”, a declarat Richard Mithen, unul dintre autorii cercetării.

    Studiul s-a desfăşurat pe un eşantion de 24 de bărbaţi cu leziuni canceroase, care accentuau riscul de dezvoltare a cancerului de prostată. Subiecţii au fost împărţiţi în două grupe şi au consumat, pe parcursul unui an, patru porţii suplimentare de broccoli sau mazăre în fiecare săptămână. Cercetătorii au luat apoi probe de ţesut, analizele indicând că bărbaţii care au consumat broccoli au suferit sute de modificări ale genelor cu rol în lupta împotriva cancerului.
   
     Aceeaşi reacţie ar putea apărea şi în cazul altor legume ce conţin izotiocianat de tolil, printre care se numără varza de Bruxelles, conopida, varza, hreanul şi ridichile. Cancerul la prostată este cea de-a doua boală în topul celor care produc cele mai multe victime în rândul bărbaţilor, după cancerul de plămâni.

Elena Şerban