de Eugenia Golub
Constipaţia e o afecţiune foarte des întâlnită. Este o boală tratabilă, de care trebuie să ne îngrijim la fel de serios ca în cazul oricărei alte afecţiuni.
Esenţială în acest tratament este alimentaţia. Laxativele nu sunt recomandate, deoarece acestea rezolvă problema doar pe moment. Cu cât vă obişnuiţi organismul mai cu mult cu ele, cu atât mai rebelă va deveni constipaţia, iar intestinul se va subţia, prin permanenta curăţire de mucozităţi. Pentru a combate această boală sunt indicate reţetele naturiste.
În tratarea constipaţiei este indicat a fi consumat un cârnat de smochine. Acesta se prepară astfel: se dă prin maşina de tocat o jumătate de kilogram de smochine, apoi se frământă cu cinci grame de foi de siminichie (sena), până iese o cocă. Se fac cârnaţi din pasta obţinută, se înfăşoară în folii şi se păstrează la frigider. Se consumă zilnic dimineaţa, pe stomacul gol, o bucată de mărimea unei alune din acest preparat.
Cicoare şi seminţe de in pentru purgaţie
Încercaţi să obţineţi reglarea digestiei dumneavoastră cu ajutorul a trei linguri cu seminţe de in luate la fiecare masă cu puţin lichid. Puneţi peste noapte la înmuiat în apă rece smochine şi prune. Dimineaţa le încălziţi şi le consumaţi înainte de micul dejun sau ca mic dejun. Pentru o digestie normală şi un scaun regulat, puteţi consuma, de asemenea, atât dimineaţa, cât şi pe parcursul întregii zile, fructe bine coapte, cum ar fi banane, struguri, prune, caise, kiwi, pepene etc., dar şi fructe confiate, nuci, migdale, fibre şi legume, ce asigură o bună funcţionare a colonului.
Deosebit de laxativ este efectul ceaiului de cicoare ce se bea o jumătate sau chiar o ceaşcă pe stomacul gol, rezolvând şi cea mai rebelă formă de constipaţie.
Foarte important este să se consume zilnic doi litri de apă şi ceaiuri.