de Ana Trifan
Sasafrasul este un arbore din specia dafinilor, care creşte în zone din America de Nord şi estul Asiei. Are frunze verzi sau gălbui şi înfloreşte în această perioadă. Toamna se coc şi fructele acestui copac - bobiţe albastre - foarte căutate de păsări şi de urşii bruni.
Lemnul de sasafras este robust, gros şi aspru, iar din el se fac butoaie, găleţi, ambarcaţiuni de dimensiuni mici şi mobilier. Pigmentul acestui copac se foloseşte pentru fabricarea unor vopsele galbene sau portocalii. Sasafrasul este, de asemenea, un bun lemn de foc, deoarece arde încet şi degajă un miros plăcut.
Antibacterian recunoscut
Sasafrasul are şi numeroase calităţi medicinale. De secole, oamenii îl folosesc ca agent antibacterian şi antiviral. Se mai utilizează şi pentru „subţierea” sângelui şi în scopul îmbunătăţirii funcţiilor ficatului, pe care îl ajută să elimine toxinele din corp. Sasafrasul este folosit şi în tratamentele pentru renunţarea la fumat, în cele pentru alergii, dar şi ca stimulent. Îl găsim, de asemenea, în compoziţia unor medicamente ce tratează reumatismul.
Rezolvă problemele dentare
Despre frunze şi scoarţă s-a dus vorba că tratează pietrele la rinichi, datorită efectelor diuretice pe care le au. De altfel, numele copacului, dat de un spaniol, s-ar traduce ca „sfarâmă-piatră”. Tradiţional, s-a mai folosit şi ca dezinfectant în cazul problemelor legate de dinţi sau gingii.
Cu mulţi ani în urmă, sasafrasul era văzut în Europa ca un bun tratament împotriva sifilisului. Acest dafin american este folosit şi la prepararea uleiurilor esenţiale, foarte apreciate în aromaterapie. Din ele se fac şi parfumuri dulci-condimentate, dar şi lumânări sau săpunuri parfumate.
Un condiment contestat
Sasafrasul este şi un condiment apreciat. Din frunzele sale uscate şi măcinate rezultă o pudră ce se foloseşte pentru condimentarea cărnii, a mâncărurilor cu orez, a sosurilor şi felurilor cu legume. Utilizarea sa a fost interzisă în Statele Unite, deoarece, potrivit Autorităţii Naţionale pentru Alimentaţie şi Medicamente, uleiul său este carcinogen. De altfel, consumul în exces poate provoca senzaţia de vomă şi ameţeli. Localnicele obişnuiau să-l folosească şi pentru a-şi provoca avorturi.