Main menu

header

de Eugenia Golub

Cartoful a ajuns în Europa prin secolul al XVI-lea şi reprezintă o importantă sursă de vitamina C, potasiu, magneziu şi fibre. S-a descoperit că în aceste legume se găseşte o cantitate mare de carotenoizi şi de flavonoizi. În plus, cartoful conţine provitamina A, vitamina K (antihemoragică şi antianemică) şi sulf (combate excesul de seboree şi fier). Pentru a-şi păstra proprietăţile nutritive şi terapeutice, este indicat să se consume fiert sau copt, şi nicidecum prăjit în grăsime.

Benefic şi contra artritei
Cartoful ajută la eliminarea acidului uric, fiind indicat în reumatism şi artroză. De asemenea, pentru dureri reumatice şi sciatică, 100 g de cartofi se fierb într-o jumătate de litru de apă. Pasta se aplică pe locul dureros. Cartoful reduce glicozuria, determină o ameliorare a stării generale, iar la bolnavii cu complicaţii chirurgicale, o revitalizare a ţesuturilor, prin favorizarea proceselor de cicatrizare. Înlesneşte funcţiile intestinale şi combate ulcerul. Sucul de cartofi nu are egal în tratarea acidităţii gastrice şi a ulcerelor gastrice. Calmează şi cicatrizează mucoasele digestive. Este antispastic, diuretic, emolient. Într-un pahar cu vin se pun două degete de suc şi restul apă caldă. Se bea dimineaţa pe stomacul gol. Se poate amesteca şi cu supă sau ciorbă. De asemenea, sucul de cartofi acţionează foarte bine împotriva artritei. Extractul crud e indicat şi în hepatită şi litiază biliară, constipaţie şi hemoroizi.

Fiertura din frunze vindecă tusea
Pentru arsuri, degerături, crăpături ale pielii, ulceraţii, edeme ale pleoapelor, se rade o cantitate suficientă de cartofi cruzi şi se aplică pe locul respectiv, în amestec cu o linguriţă cu miere sau cu ulei de măsline, şi se lasă să acţioneze cel puţin două ore. Făina de cartofi este un bun calmant în caz de flegmoane, arsuri, erizipel, ulcer varicos, erupţii cutanate şi crăpături ale pielii. Chiar şi frunzele cartofului au valoare terapeutică. 15 g de frunze proaspete se fierb 5 minute în 750 ml de apă. Ceaiul astfel obţinut, îndulcit cu miere, se bea între mese, pentru calmarea tusei. Dacă nu e preparat cu grăsime, cartoful nu îngraşă. Este chiar recomandat obezilor şi diabeticilor copt în cenuşă, pentru a-şi păstra calităţile nutritive.

Copt în cenuşă, cartoful îşi păstrează calităţile nutritive şi este recomandat diabeticilor şi obezilor