Main menu

header

de Daniela Purgaru

Agaricus Blazei Murill este o ciupercă despre care se spune că a revoluţionat lumea medicală internaţională. De doi ani, ea este prezentă şi pe piaţa din România, sub forma unui supliment alimentar 100% natural, Bio-Active MC. Pentru a afla de ce este supranumită „ciuperca lui Dumnezeu” am stat de vorbă cu Daniela Cismaru-Inescu, cea care importă produsul la noi în ţară direct din Japonia.

Cuprinde 120 de elemente necesare organismului
- Care este povestea ciupercii Agaricus Blazei Murill şi de ce este considerată miraculoasă?
- Ea este originară din Brazilia, unde i se mai spune „ciuperca lui Dumnezeu”. Este destul de rară, dar a început să fie cultivată pentru a fi realizate suplimente. Şeful meu din Japonia a descoperit-o întâmplător când, ajuns într-o zonă sălbatică a Braziliei, a început să se simtă rău. În locul acela nu erau farmacii, iar o localnică i-a recomandat să mestece de o sută de ori această ciupercă crudă. El a făcut întocmai şi s-a vindecat. Apoi a aflat detalii despre compoziţia ei nemaipomenită. Practic, această ciupercă are două secrete. Primul este legat de locul în care creşte, preferând zonele de peste o mie de metri altitudine, o temperatură de cel puţin 25 de grade Celsius, ploi în fiecare seară, plivire manuală şi îngrăşământ de cal sălbatic. După ce se culege se pune la uscat la soare şi apoi se transformă în pulbere, astfel că nu se pierde nimic din proprietăţile ei. Al doilea secret este legat de conţinut, care cuprinde 120 de elemente esenţiale - minerale, vitamine, aminoacizi şi cel mai mare nivel de proteine (46,2%).

- Cum se prezintă produsul dumneavoastră obţinut din această ciupercă?
- Acest produs se prezintă sub formă de pulbere şi fiecare firicel de praf este o microcapsulă ce „înfloreşte” în organism. Practic, se vinde în pliculeţe şi modul de folosire este dizolvarea în lichid.

Nu are efecte adverse
- Este bun numai pentru anumite afecţiuni?
- Nu, el este indicat pentru toate afecţiunile. Această ciupercă menţine echilibrul din corp, prevenind astfel îmbolnăvirea. Din acest motiv se şi numeşte „ciuperca lui Dumnezeu”, pentru că prelungeşte viaţa. Noi primim cereri de la persoane care au diverse afecţiuni, iar rezultatele sunt foarte bune. Practic, aceste pliculeţe, consumate în fiecare zi, în paralel cu medicaţia recomandată de doctori, refac echilibrul organismului. Suntem interesaţi să fim în contact cu cei care iau acest supliment şi să urmărim evoluţia însănătoşirii lor. De aceea colaborăm cu medici japonezi, cărora le trimitem analizele şi le cerem părerea.

- Care este cantitatea recomandată?
- Cantitatea recomandată variază în funcţie de boală, vârstă, greutate şi înălţime. Pentru prevenţie se ia un pliculeţ pe zi sau chiar unul la două zile, iar în cazurile grave se pot consuma chiar şi şase pe zi.

- Există efecte adverse sau contraindicaţii?
- Singurele persoane care nu pot lua acest produs sunt cele alergice la ciuperci. Pentru toate celelalte nu există efecte adverse sau contraindicaţii, deoarece este un produs 100% natural.

Recomandată şi copiilor
- Pentru copii este recomandat acest produs?
- Sigur că da, însă cantitatea recomandată este mai mică decât la adulţi. De exemplu, eu am o fetiţă de 1 an şi îi dau jumătate de pliculeţ la trei zile, pentru ridicarea imunităţii.

- De când este pe piaţa românească produsul Bio-Active MC şi unde poate fi găsit?
- Acest produs se comercializează acum în Japonia, China şi Statele Unite ale Americii. România este prima ţară din Europa unde se găseşte începând din 2008. El poate fi achiziţionat de la unele plafare din ţară şi de la unele farmacii. De asemenea, cine este interesat să testeze şi să cumpere se poate adresa la telefonul 0723/933.017.

„Suntem interesaţi să fim în contact cu cei care iau acest supliment şi să urmărim evoluţia însănătoşirii lor. De aceea colaborăm cu medici japonezi, cărora le trimitem analizele şi le cerem părerea“

Reglează glicemia

- Care sunt beneficiile consumului acestei ciuperci?
- Pot enumera câteva: efectul anti-tumoral, acţiunea carcinostatică (blocarea propagării celulelor cancerigene), efectul de prevenire a cancerului, reglarea glicemiei, scăderea tensiunii arteriale, a colesterolului, remediu pentru ateroscleroză şi pentru osteoporoză, întărirea sistemului imunitar şi reglarea secreţiei tiroidiene. În plus, pot fi menţionate efectul antiinflamator, protejarea împotriva virusului hepatic, stimularea producţiei de globule roşii, detoxificarea organismului, stimularea transmisiei nervoase, stimularea regenerării capilare şi multe altele.
În ceea ce priveşte efectul antitumoral s-au obţinut rezultate cu adevărat miraculoase în urma tratamentului. Practic, cancerele aflate în stadii incipiente, dar şi cele puţin mai avansate au dat înapoi datorită unor compuşi conţinuţi de această ciupercă.

A readus la viaţă un rinichi atrofiat

Daniela Cismaru-Inescu ne-a prezentat unele dintre cele mai impresionante cazuri rezolvate în urma tratamentului cu această ciupercă.

Pacienta D.E., în vârstă de 45 de ani,  a fost diagnosticată cu tumoare cerebrală. Formaţiunea, situată pe centrul corpului calos, ca un fluture, între cei doi lobi, avea dimensiunea unei mandarine. Medicii de la Spitalul „Dr. Bagdasar-Arseni” au decis, în urma RMN-ului, că nu pot interveni decât dacă tumoarea poate fi redusă de la 7 cm la 3 cm. Pacienta a fost transferată la secţia de Oncologie a Spitalului Fundeni, unde a urmat tratamentul chimioterapic şi radiologic, însoţit de administrarea suplimentului Bio-Active MC - cinci pliculeţe pe zi. În trei luni de terapii combinate, tumoarea a scăzut, pacienta urmând să fie operată.

Un alt caz remarcabil este cel al pacientei I.P., în vârstă de 62 de ani, care suferă de ciroză hepatică lichidă. Aceasta avea în iulie 2009 un nodul pe ficat cu dimensiunea de 12 cm. Tratamentul pacientei cuprindea o serie de medicamente cu efecte secundare, precum greaţă şi oboseală. A luat în paralel şi câte trei pliculeţe pe zi de „Oyama Agaricus Bio-Active MC”, iar investigaţiile medicale din luna septembrie 2009 indicau scăderea dimensiunii nodulului la 8 cm. În plus, parametrii analizelor de sânge au fost normali, pacienta putând desfăşura o mulţime de activităţi în viaţa de zi cu zi. Aceasta a continuat administrarea suplimentului, iar la sfârşitul lunii februarie nodulul mai scăzuse cu încă 1,5 cm.

T.S., 60 de ani, avea rinichiul stâng atrofiat, iar medicii nu i-au dat nicio şansă de vindecare. Înainte de a începe administrarea „ciupercii lui Dumnezeu”, pacientul şi-a făcut o ecografie şi analize ale sângelui. După zece zile de tratament, cu şase pliculeţe pe zi, a repetat aceleaşi investigaţii. Schimbarea a fost uimitoare. Rinichiul atrofiat s-a mărit în dimensiune cu 1 cm şi şi-a reluat funcţiile normale.