de Elena Şerban
Parfumat, aromat, pe gustul copiilor, dar şi al adulţilor, pepenele galben este unul dintre deserturile preferate în perioada verii, mai ales dacă, înainte de a fi mâncat, este ţinut câteva ore la rece. De formă sferică sau elipsoidală, acesta este fructul unei plante erbacee originare din Asia. În afara gustului bun, trebuie consumat şi pentru că musteşte de vitamina A, extrem de importantă pentru vedere şi pentru piele, dar şi de potasiu şi vitamina C, cel mai cunoscut antioxidant.
Două felii asigură necesarul zilnic de vitaminele A şi C
Medicii nutriţionişti afirmă că două felii de pepene galben asigură necesarul zilnic de vitaminele A şi C. Datorită conţinutului mare de fibre (un gram la 100 de grame de fruct), este excelent pentru persoanele care sunt frecvent constipate. În plus, conţine cantităţi importante de proteine, vitaminele B1, B2 şi B6, acid folic, fosfor, magneziu, fier şi calciu.
Alte afecţiuni în care este indicat să se consume pepene galben sunt: cancerul, bolile coronariene şi hipertensiunea.
Bun şi pentru bebeluşi
De parfumul şi gustul bun al pepenilor galbeni se pot bucura chiar şi bebeluşii dacă au depăşit vârsta de 8 luni. Astfel, pentru diversificarea alimentaţiei, mamele pot introduce în regimul micuţilor lor piure de pepene galben. Acesta se obţine prin simpla pasare a zemosului fruct. O porţie de aproximativ 100 de grame de pepene galben conţine toată cantitatea de vitamina A necesară pe zi pentru bebeluşi. Mamele trebuie să fie foarte atente la reacţiile copiilor după consumul acestui piure, deoarece unora le pot apărea pete roşii pe piele. Acestea nu sunt cauzate de vreo alergie, ci este reacţia organismului copilaşului, care nu este obişnuit cu aciditatea pepenelui.
Luptă cu stresul
Afecţiunile prezentate mai sus nu sunt singurele care pot fi îndepărtate graţie pepenelui galben. Specialiştii susţin că un consum regulat al acestui fruct combate cu succes stresul zilnic. Cercetătorii de la Institutul Naţional Francez pentru Cercetări Agricole susţin că antioxidanţii enzimatici, SOD, conţinuţi de pepenele galben scad nivelul proteinelor de stres care se acumulează în intestine.
Excelent produs cosmetic
Tenul poate fi şi el unul dintre beneficiarii calităţilor pepenelui galben. Pentru că din acest fruct se pot realiza mai multe feluri de măşti, pentru diverse tipuri de piele. Mod de preparare: curăţaţi pepenele de coajă şi de seminţe şi tăiaţi-l în bucăţi mici. Aveţi nevoie de trei felii de pepene. Pasaţi-le până devin un piure. Acesta se aplică simplu pe faţă sau se amestecă bine cu 100 de mililitri de lapte (în cazul tenurilor uscate) sau cu o linguriţă cu argilă (pentru tenurile grase). Măştile se aplică pe piele în strat subţire şi se lasă o jumătate de oră.
Curăţă tubul digestiv
Dulceaţa fructului ar putea duce cu gândul la calorii şi numeroase kilograme în plus. Nu este deloc aşa, spun nutriţioniştii, care recomandă chiar ca, înainte de mesele principale, să se mănânce una sau două felii de pepene galben. În acest fel, senzaţia de foame se va estompa, iar cantitatea de alimente ingerate va fi mult redusă.
De asemenea, persoanele care suferă de constipaţie cronică ar trebui ca, înainte de micul dejun, să mănânce un kilogram şi jumătate-două kilograme din parfumatul fruct. În scurt timp, tubul digestiv va fi perfect curăţat, iar constipaţia nu se va instala pentru multă vreme.
- La cumpărare alegeţi fructul care are coaja intactă şi care, atunci când este apăsată, degajă un miros foarte plăcut
O minune de cocteil
Iubitorii de cocteiluri alcoolice pot prepara o băutură excelentă din pepene şi coniac astfel: injectaţi un pepene galben din soiul Cantalup (cei sferici cu vinişoare în relief pe coajă) cu 250 de mililitri de coniac bun. Lăsaţi-l la rece trei zile şi apoi faceţi un căpăcel. Scoateţi seminţele şi apoi tăiaţi pepenele în bucăţi. Acestea se pot consuma ca atare sau se trec prin blender.