Chimenul este printre puţinele condimente originare din România, fiind utilizat la scară largă în trecut în tratarea diverselor afecţiuni. Decoctul şi ceaiul din seminţe de chimen se dădeau pe vremuri copiilor, mici pentru a scăpa de bube şi pentru a estompa durerile de burtă. De asemenea, fetele se spălau cu zeamă de chimen călduţă, pentru a avea faţa curată. Chimenul fiert în lapte sau în apă se lua pentru bolile de inimă, iar pisat şi pus cu puţin unt pe burtă era considerat remediul excelent contra durerilor de stomac. Ceaiul din chimen era eficient şi împotriva răcelilor. Studii recente reflectă eficienţa chimenului în ceea ce priveşte colonul iritabil, astenia, colita şi mirosul neplăcut al respiraţiei. Cum ne preparăm leacurile acasă
Mai jos vă vom prezenta câteva reţete utile în vindecarea afecţiunilor pe care vi le-am enumerat până acum. Pulberea se realizează prin măcinarea seminţelor uscate. Se păstrează maximum şapte zile într-un borcan închis ermetic, la frigider. Se administrează de regulă câte jumătate de linguriţă de patru ori pe zi. Infuzia fierbinte. Într-o cană cu apă clocotită se pun două linguriţe cu seminţe de chimen, se acoperă şi se lasă aşa 15 minute, după care se filtrează. Infuzia se consumă caldă, pentru a avea maximul proprietăţilor antispastice şi calmante. Infuzia combinată. Se pun două linguriţe cu pulbere de seminţe într-un pahar cu apă şi se lasă să se macereze şase-opt ore la temperatura camerei, după care se strecoară.
Extractul obţinut se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se opăreşte cu încă un pahar cu apă, după care se lasă să se răcească. La final se combină cele două extracte, iar preparatul obţinut se va administra pe parcursul unei zile. Tinctura necesită un timp mai îndelungat de preparare. Pentru început se pun într-un borcan douăzeci de linguri cu pulbere de seminţe, ce se acoperă cu alcool alimentar de 50 de grade, amestecând încontinuu. Când întreaga masă de pulbere a fost acoperită, rămânând deasupra un strat de alcool de două degete, se închide borcanul ermetic şi se lasă conţinutul la macerat vreme de 12 zile, după care se strecoară. Extractul obţinut se pune în sticluţe mici, închise la culoare, şi se păstrează vreme de maximum doi ani. Se administrează de regulă o linguriţă de patru ori pe zi, în tratamentele care nu durează mai mult de trei luni.