Main menu

header

de Elena Nedelcu

Fructele de cătină albă sunt o adevărată bombă cu vitamina C, fiind indicate în special deoarece creează o pavăză în calea răcelilor şi a gripei. De asemenea, întăresc organismul, conferă multă energie şi dau rezultate rapide în recuperarea după efort fizic şi intelectual.

Dezvoltă rezistenţa la radiaţii
Cătina albă este cunoscută pentru efectele ei terapeutice încă din Antichitate. Ea poartă această denumire deoarece arbustul are un aspect albicios, ce se datorează perilor stelaţi cu care este acoperit. Astăzi fructul său este recunoscut pe întreg mapamondul pentru proprietăţile miraculoase pe care le are. De exemplu, în China, medicina tradiţională îl recomandă pentru tratarea bolilor digestive, iar în Europa este folosit datorită calităţilor sale radioprotectoare, fotoprotectoare, puternic cicatrizante, anticancerigene, utile în caz de infectare cu HIV (SIDA), imunomodulatore şi amelioratoare ale efectelor nocive ale chimioterapiei.

Siropul are multă vitamina C
Substanţele active din cătină se află în fructele proaspete, dar în caz că nu aveţi posibilitatea să le consumaţi astfel puteţi să apelaţi cu încredere la sirop. Acesta se obţine prin procedeul de presare la rece şi are acelaşi efect ca şi fructele, deoarece păstrează nealterate substanţele active terapeutice. Iată cum vi-l puteţi prepara acasă: selectaţi fructele care au culoarea portocaliu-închis, deoarece acestea sunt coapte şi bogate în vitamine şi prelucraţi-le în ziua în care le-aţi cules. După ce le spălaţi, presaţi-le şi strecuraţi-le. Siropul se introduce într-un agitator din inox împreună cu trei linguriţe cu miere. Această compoziţie se agită, aproape continuu, timp de câteva ore, iar la sfârşit se toarnă în sticle sterilizate şi închise ermetic.
Datorită conţinutului bogat de vitamina C, cu ajutorul siropului de cătină albă veţi trata gripa, guturaiul şi sensibilitatea la răceli. Luaţi preventiv patru-cinci linguriţe în fiecare zi, pe stomacul gol, în cure de câte trei săptămâni. Dacă vi s-a declanşat deja afecţiunea, înghiţiţi până la 10-12 linguriţe cu sirop pe zi, pentru a hrăni organismul şi a-l ajuta să se apere eficient.
Pentru hepatită sau în caz de ciroză hepatică sucul de cătină, administrat proaspăt, are efecte miraculoase, dacă se bea o jumătate de pahar pe zi. În cazul în care nu puteţi prepara suc proaspăt în fiecare zi este bun şi siropul, din care se ia o lingură de trei-patru ori pe zi, înainte de mesele principale. Acesta din urmă este foarte util şi pentru revigorarea tenului obosit. Pentru aceasta aplicaţi-l direct pe piele, lăsaţi-l să acţioneze 20 de minute şi clătiţi-vă apoi cu un tampon de vată înmuiat în infuzie de muşeţel. Tratamentul se face de două-trei ori pe săptămână.

Pulberea, adjuvant în leucemie
Cea mai eficientă soluţie de păstrare a fructelor de cătină albă peste iarnă este uscarea lor. Pentru aceasta, puneţi boabele pe o tavă pe care o introduceţi pentru scurt timp în cuptor la temperatura maximă, apoi reduceţi nivelul de căldură la 50-60 de grade Celsius. Când fructele sunt uscate se scot şi se lasă să se răcească. Cătina astfel obţinută va fi măcinată fin şi conservată în borcane din sticlă. Pulberea este bună pentru ceai (o linguriţă cu aceasta se opăreşte cu o cană cu apă clocotită) şi este şi un adjuvant eficient în bolile grave, precum cancerul, leucemia ori scleroza în plăci. Remediul acesta măreşte apetitul, puterea de digestie, stimulează rezistenţa şi capacitatea de regenerare a organismului. Este indicat să luaţi câte o linguriţă cu pulbere înainte de masă.

Un păhărel cu vin reduce tensiunea arterială

Specialiştii în remedii naturiste admit că, de cele mai multe ori, hipertensiunea nu poate fi controlată eficient decât cu ajutorul medicaţiei, dar sunt de acord că anumite leacuri pot ajuta bolnavul să ţină afecţiunea sub control. Una dintre cele mai vechi reţete recomandate pentru hipertensiune constă în prepararea unui sirop din vin şi fructe de cătină, astfel: peste doi pumni cu boabe de cătină albă zdrobite, turnaţi vin dulce, cât să le acopere. Recipientul se va ţine închis ermetic timp de zece zile, la loc însorit. După ce a fermentat, consumaţi câte un păhărel de vin pe zi, înainte de masa de prânz şi seara, înainte de culcare.

Antialcool şi antitutun

Boabele de cătină conţin serotonină, cunoscută şi sub denumirea de „serul fericirii”, care este un foarte bun stimulent neuro-transmiţător şi un tonic cerebral. De asemenea, combate stresul şi este cea mai eficientă antitoxină. Se recomandă administrarea regulată a fructului în cazul persoanelor care suferă de depresie acută, care au tulburări anxioase şi tendinţe antisociale. Se ţin cure îndelungate, de şase luni, cu pulbere, câte o linguriţă de patru ori pe zi. Tratamentul cu cătină uşurează şi dezobişnuirea de alcool şi tutun şi ajută la îndepărtarea sechelelor intoxicaţiilor produse de ele. Specialiştii au remarcat că alcoolicilor care au urmat remedii cu această plantă în timpul curei de dezintoxicare li s-au diminuat considerabil simptomele de delirium tremens, precum tremuratul mâinilor, nervozitatea şi ieşirile violente, spre deosebire de cei care nu au apelat la acest tratament. În acest scop se ţin cure de câte trei luni, timp în care se iau trei-patru linguriţe cu pulbere pe zi.