de Mariana Borloveanu
Originea castraveţilor se află cu mii de ani în urmă, undeva în partea de sud a Asiei. După ce această legumă a fost adoptată de egipteni, ea a fost cultivată în Grecia, Italia, Bulgaria şi, ceva mai târziu, în România. Dacă iniţial era folosită doar ca hrană, ulterior, lumea civilizată i-a identificat proprietăţile benefice şi, evident, valorile terapeutice. Ca şi în cazul altor remedii naturiste pe care vi le-am prezentat în paginile revistei noastre, vă recomandăm ca toate legumele şi fructele pe care le folosiţi să fie procurate, pe cât posibil, în stare naturală, fără alte stimulente de grăbire a creşterii sau de modificare genetică.
Coaja înglobează cei mai mulţi nutrienţi
De cele mai multe ori, castraveţii sunt consumaţi împreună cu alte legume şi zarzavaturi proaspete, sub formă de salate. Nimic nu este însă mai sănătos decât un castravete proaspăt, spălat şi presărat cu un strop de sare, pe care ideal ar fi să îl mâncaţi imediat după ce a fost rupt de pe vrej. Această legumă şi o felie de pâine prăjită vă vor asigura necesarul de hrană pentru cel puţin o jumătate de zi. În coaja sa se află un adevărat tezaur: enzime, compuşi sulfuroşi, potasiu, magneziu, fier, siliciu, fosfor, alături de un însemnat aport de vitamine A, C şi complexul B. Avantajaţi sunt cei care trăiesc la ţară şi au la îndemână propria grădină de legume şi zarzavat, pentru că în stare proaspătă totul este mai eficient. Vă recomandăm însă ca niciodată să nu faceţi greşeala de a curăţa coaja de pe castraveţi, pentru că miezul, partea deschisă la culoare, din interiorul acestora, înseamnă 96% apă. Nimic mai mult.
Puseele de aritmie şi tahicardie vor dispărea
Pentru hipotensiune, cât şi pentru hipertensiune arterială există atât tratamente alopate, cât şi remedii naturiste dintre cele mai variate. Ceva mai greu de stabilizat este însă tensiunea oscilantă, şi asta pentru faptul că o astfel de afecţiune implică întotdeauna mai mulţi factori. Tocmai din acest considerent vă recomandăm un remediu pe cât de simplu, pe atât de eficient: consumul de castraveţi. Şi pentru că ne aflăm în plină vară, este la îndemâna oricui să recurgă la terapia cu această legumă, care, pentru a fi şi eficientă, trebuie să dureze 50 de zile. În tot acest timp se recomandă consumul a 8-10 castraveţi (între 750 de grame şi un kilogram) pe parcursul unei zile. Cura cu castraveţi nu restricţionează dieta, ci presupune doar reducerea procentului de sare din alimentele consumate şi eliminarea definitivă a alcoolului. După cele 50 de zile de cură, tensiunea dumneavoastră arterială se va stabiliza, iar puseele de aritmie şi tahicardie se vor diminua şi chiar vor dispărea definitiv.
Înving pancreatita
Secreţia endocrină şi exocrină a pancreasului este stimulată prin intermediul substanţelor active din coaja de castravete. Acestea reduc inflamaţia pancreasului, favorizând o bună metabolizare a alimentelor complexe. În terapia bolii pancreatice, cât şi a diabetului, se vor consuma 500 de grame de astfel de legume proaspete în fiecare zi. Se recomandă alegerea unora cu o coajă cât mai amară, pentru că aceasta stimulează celulele organului să producă suficientă cantitate de insulină şi să echilibreze glicemia, prin acţiune directă.
În perioada de iarnă pot fi folosiţi şi castraveţii de seră sau chiar cei muraţi, cu precizarea că efectele benefice ale acestora sunt cu aproximativ 20% mai mici decât în cazul celor proaspeţi. Păstrându-şi însă aproape intacte mineralele, preparatele murate ajută la uşurarea digestiei şi la menţinerea echilibrului metabolic.
Un kilogram de legume, egal cu 200 de grame de brânză
Am vorbit mult despre coaja de castravete şi despre beneficiile ei, pentru că aceasta este cea mai apreciată din punct de vedere al componentei naturale a legumei. Castravetele are un număr nesemnificativ de calorii, având în vedere faptul că, după cum am mai menţionat, acesta este alcătuit în proporţie de 96% din apă. Dacă ar fi să luăm o felie de brânză fermentată, în comparaţie cu un kilogram de castraveţi, rezultatul ar fi că ambele au aceeaşi consistenţă, numai că legumele nu conţin grăsimi, având doar o cantitate infimă de substanţe proteice. Această precizare este foarte relevantă, mai ales pentru persoanele care doresc să scape de kilogramele în plus.
O cură de castraveţi, pentru slăbit, este foarte uşor de ţinut, iar acum este la îndemâna oricui.
Fiind foarte bogaţi în siliciu, uşor asimilabil, şi în magneziu, cu intense efecte depurative, castraveţii sunt extrem de eficienţi şi în problemele articulare. Rezultate remarcabile s-au obţinut şi în tratarea unor boli precum intoxicaţii, gută, artrită, litiază renală sau vezicală, iritaţii ale căilor urinare şi respiratorii, diabet zaharat şi chiar hemoragii.
Atenţie! Persoanele cu hipertensiune severă, cu ascită sau cu alte afecţiuni la care aportul masiv de lichide în organism este limitat trebuie să consume castraveţi în cantităţi moderate