de Mariana Borloveanu

Siropul de arţar nu este numai o alternativă ideală pentru zahăr, ci este folosit chiar şi în cele mai complexe diete de detoxificare. Aportul de minerale pe care îl aduce este un important imunostimulent, compuşii săi fiind esenţiali pentru sănătatea organismului uman.

Bogat în zinc şi mangan
Doar câteva dintre numeroasele specii de arţar care există în lume sunt folosite pentru obţinerea sevei dulci. Dar nici acest lichid nu este identic întotdeauna. Chiar dacă dulceaţa extractului persistă la toate speciile, există mici particularităţi de aromă, culoare şi gust, care diferenţiază seva în trei categorii: A, B şi C.
Acest sirop este recunoscut pentru rezultatele spectaculoase obţinute în dietele de slăbire, dar şi pentru efectele benefice în afecţiunile tumorale ale colonului. De asemenea, o linguriţă cu sirop asigură necesarul zilnic de zinc şi mangan al organismului, acţionând ca antioxidant şi ajutând la buna funcţionare a celulelor endoteliale.

Bun în dischinezii
Alături de eficienţa siropului de arţar în afecţiunile arătate mai sus, administrarea acestuia are rezultate remarcabile în tratarea dischineziei şi litiazei biliare, hipercolesterolemiei, diabetului noninsulinodependent, aterosclerozei, nevralgiei intercostale şi neurasteniei. Alte întrebuinţări sunt: îndulcitor pentru sucuri naturale, ceaiuri şi cafele, a căror aromă este cu totul specială, şi adaos la cerealele de la micul dejun sau la dulciurile preparate în casă.

Legenda sevei dulci

Se spune că un copil indian, din America de Nord, trimis de tatăl său să ia apă pentru a fierbe o bucată din vânatul pe care acesta îl adusese, a scurtat drumul până la izvor şi şi-a umplut vasul din trunchiul unui arţar şi din coaja acestuia. Când s-au aşezat la masă, au constatat cu stupoare că bucata de carne pe care o fierseseră în apa respectivă era dulce. În felul acesta, indienii au descoperit dulceaţa din coaja de arţar, şi din ziua aceea au început să colecteze seva acestui copac. Deşi civilizaţia era destul de puţin evoluată, ei au găsit o metodă ingenioasă de a extrage apa din seva copacilor. O strângeau şi o depozitau în vase, pe care le lăsau afară peste noapte. Până dimineaţa apa îngheţa şi, îndepărtând gheaţa, rămânea siropul pur. Aşa a început să se colecteze „apa dulce” a arţarului. Seva se „culege” doar de la sfârşitul lunii februarie până la jumătatea lunii aprilie.